Sari direct la conținut

Science Report: Cel mai sănătos mod de a prepara cafeaua. Și care-ți poate prelungi viața

HotNews.ro
Science Report: Cel mai sănătos mod de a prepara cafeaua. Și care-ți poate prelungi viața

Pentru mulți dintre noi, ziua nu poate începe fără să avem în față cupa aromată. Doar aroma bogată a acestei băuturi negre ne poate ațâța simțurile, pregătindu-ne pentru stimulentul care știm că urmează. Și se mai întâmplă că acea cafea nu este doar bună pentru sănătate, îți poate prelungi și viața – dar numai dacă o faci la filtru, conform unui nou studiu pe termen lung publicat miercuri în European Journal of Preventive Cardiology.

„Cafeaua nefiltrată conține substanțe care sporesc colesterolul din sânge. Un filtru le reține și face mai puțin probabile atacurile cardiace și moartea prematură”, spune Dag Thelle, autorul studiului și profesor la departamentul de sănătate publică și medicină comunitară al universității din Gothenburg, Suedia. „Studiul nostru oferă dovezi puternice și convingătoare ale legăturii dintre metodele de preparare a cafelei, atacurile cardiace și longevitate”.

Sunt vești proaste pentru iubitorii de cafea făcută cu „French press”, numită și cafetieră, atât de populară azi, sau pentru cei amatori de cafea tare – grecească sau turcească. Fiertul cafelei sau utilizarea presei pentru cafea pot mări riscul de boli de inimă.

„Cafeaua nefiltrată, cea grecească sau turcească, care este fiartă, sau cafeaua făcută în French press conțin cantități mai mari de colesterol și kahweol – chimicale aflate în stropii de ulei care plutesc pe cafea și de asemenea în sediment”, spune dieteticiana Lisa Drayer, care contribuie la rubrica de sănătate și nutriție la CNN. „Studii au arătat că aceste substanțe pot mări nivelurile de trigliceride și colesterol LDL. Așa că rămâneți la cafeaua filtrată, la filtrul de hârtie prin care picură cafeaua, care ajută la reținerea acestor chimicale”.

Noul studiu a urmărit pe o perioadă de 20 de ani peste o jumătate de milion de norvegieni, bărbați și femei, în vârste între 20 și 79 de ani. Rezultatele au arătat că băutul de cafea fiartă sau presată și nefiltrată a mărit riscul de deces la bărbați de peste 60 de ani, din cauza mortalității cardiovasculare mai ridicate.

Cafeaua filtrată a fost asociată cu o reducere cu 15% a riscului de deces din orice cauză, cu 12% a riscului de deces din boli cardiovasculare la bărbați și cu 20% a riscului de deces din boli de inimă la femei, față de cei care nu au băut cafea. De fapt, studiul a arătat că aceia care beau de la una la patru cești de cafea pe zi au cea mai scăzută rată a mortalității.

„Descoperirea că aceia care beau cafeaua filtrată o duc ceva mai bine decât cei care nu beau cafea deloc nu a putut fi explicată de nicio altă variabilă, cum ar fi vârsta, genul sau stilul de viață. Așa încât credem că observația este adevărată”, a spus Thelle.

Descoperirile se aliniază cu alte cercetări care evidențiază beneficiile cafelei pentru sănătate. Conform lui American Health Association, cafeaua filtrată ascute concentrarea mentală, stimulează dispoziția și îmbunătățește performanțele la exerciții fizice.

British Medical Journal a publicat în 2017 un uriaș studiu-umbrelă care a urmărit peste 200 de meta-analize ale beneficiilor pentru sănătate ale cafelei și care au arătat că trei-patru cești de cafea zilnic aduc cele mai multe beneficii în general.

Acestea includ scăderea riscului de boli de inimă; numeroase tipuri de cancer; afecțiuni neurologice, metabolice și ale ficatului; și mortalitatea în general. Alte studii au arătat cum reduce cafeaua riscul de melanom, boli de inimă, scleroză multiplă, diabet tip 2, boli de ficat, cancer de prostată, Alzheimer, dureri de spate în fața calculatorului ș.a..

Desigur, nimic nu este perfect. Există și motive pentru care cafeaua ar trebui evitată: probleme cu somnul (…) ; riscul de fracturi la femei (…) ; sarcina (…); Parkinson (…).

Dar pentru marea majoritate dintre noi, cafeaua este numai bună, spun experții.

„Oamenii care știu că au colesterol mare și vor să facă ceva pentru asta trebuie să evite cafeaua nefiltrată, inlcusiv cea făcută la cafetieră. Toți ceilalți să bea cafea cu conștiința împăcată și s-o facă filtrată”, spune Thelle.

Pentru un consum și mai sănătos de cafea, Drayer are următoarele sfaturi:

Adăugați lapte cu puțină grăsime și evitați laptele pentru cafea. „Laptele pentru cafea aduce 50 de calorii și 3 grame de grăsime saturată într-o lingură”, spune Drayer, adăugând că laptele cu puțină grăsime are mai puține calorii și ajută la reducerea pierderilor de calciu (o lingură are numai 6 calorii, dar și 19 mg de calciu).

Evitați zahărul în cafea. „O linguriță cu zahăr are 16 calorii. Pare puțin, dar dacă puneți două lingurițe într-o ceașcă și beți câteva cești pe zi, se adună”. (CNN)

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro