Sari direct la conținut

Science Report Cercetătorii au descoperit o planetă ce ar putea avea nori de apă la doar 90 de ani-lumină distanță de Pământ

HotNews.ro
Reprezentare computerizata a TOI-1231 b, Foto: NASA JPL-Caltech
Reprezentare computerizata a TOI-1231 b, Foto: NASA JPL-Caltech

Oamenii de știință au descoperit o exoplanetă aflată la 90 de ani-lumină distanță de Pământ, aceasta având o atmosferă fascinantă: una care ar putea conține nori de apă, relatează CNN.

Exoplaneta numită TOI-1231 b completează o orbită în jurul stelei sale odată la fiecare 24 de zile terestre. Ea orbitează în jurul NLTT 24399, o stea de tip pitic roșiu din clasa M care este mult mai mică și mai puțin luminoasă decât Soarele nostru.

Descoperirea planetei a fost detaliată într-un nou studiu care va fi publicat într-o ediție viitoare a revistei The Astronomical Journal.

„Chiar dacă TOI 1231 b este de 8 ori mai aproape de steaua sa decât este Pământul de Soare, temperatura sa este similară cu a Pământului, mulțumită stelei sale gazdă mai puțin fierbinte și luminoasă”, afirmă Diana Dragomir, coautoare a studiului și profesoară asistentă la Departamentul de fizică și astronomie a Universității New Mexico.

„Însă planeta însăși este de fapt mai mare decât Pământul și puțin mai mică decât Neptun – am putea să îi spunem un sub-Neptun”, explică aceasta.

Motivul pentru care TOI-1231 b ar putea avea nori

Cercetătorii au reușit să stabilească masa și circumferința planetei, lucru care i-a ajutat să-i calculeze densitatea și să deducă compoziția sa.

Exoplaneta are o densitate scăzută, lucru care sugerează că este mai degrabă o planetă gazoasă decât una stâncoasă ca Pământul dar cercetătorii nu sunt deocamdată siguri cu privire la compoziția și atmosfera ei.

„TOI-1231 b este destul de similară ca dimensiune și densitate cu Neptun, așadar credem că are o atmosferă gazoasă similar de mare”, afirmă Jennifer Burt, autoarea principală a studiului și cercetătoare la JET Propulsion Laboratory al NASA din Pasadena, California.

„TOI1231 b ar putea avea o atmosferă mare din hidrogen sau hidrogen-heliu sau o atmosferă mai densă din vapori de apă”, afirmă Dragomir.

„Fiecare din acestea ar indica o origine diferită, permițându-le astronomilor să înțeleagă dacă și cum planetele se formează diferit în jurul unor pitici M comparativ cu planetele din jurul Soarelui nostru, de exemplu”, explică aceasta.

Cercetătorii cred că TOI-1231 b are o temperatură medie de aproximativ 60 de grade Celsius, ceea ce înseamnă că aceasta este una dintre cele mai răcoroase expoplanete disponibile pentru studii suplimentare privind atmosfera sa.

„Comparativ cu majoritatea planetelor detectate până acum, care adesea au temperaturi fierbinți de ordinul miilor de grade, TOI-1231 b este cu adevărat rece”, afirmă Burt.

Și cu cât o planetă are o temperatură mai scăzută, cu atât este mai probabil să aibă nori de apă în atmosfera sa.

„Lumi temperate”

K2-18 b, exoplanetă similară descoperită în 2015, a fost observată recent mai detaliat și cercetătorii au descoperit dovezi de apă în atmosfera sa.

„TOI-1231 b este una dintre cele două exoplanete pe care le cunoaștem care să aibă o dimensiune și temperatură similară, astfel că observațiile viitoare ale acestei noi planete ne vor permite să stabilim cât de comun (sau rar) este ca norii de apă să se formeze în jurul acestor lumi temperate”, afirmă Burt.

Acest lucru face din TOI-1231 b candidatul perfect pentru observații realizate de Telescopul Spațial Hubble sau de către Telescopul James Webb care urmează să fie lansat în luna octombrie.

Webb va putea să analizeze atmosferele exoplanetelor pentru a ajuta la stabilirea compoziției lor. Iar Hubble urmează să fie îndreptat înspre această planetă mai târziu în cursul lunii iunie.

Citește și:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro