Science Report: Fenomen care se petrece o dată la 50.000 de ani, vizibil din 12 ianuarie. Un crater de pe Marte este înțesat cu opal, iar asta e mai important decât ne imaginăm. Un animal de casă face minuni la sănătatea mentală
Fenomen care se petrece o dată la 50.000 de ani, vizibil din 12 ianuarie ● Un crater de pe Marte este înțesat cu opal, iar asta e mai important decât ne imaginăm ● Un animal de casă face minuni la sănătatea mentală
Fenomen care se petrece o dată la 50.000 de ani, vizibil din 12 ianuarie
O cometă care se apropie de Terra doar o dată la 50.000 de ani va fi vizibilă începând cu data de 12 ianuarie. Botezată C/2022 E3 (ZTF), cometa va putea fi observată cu un telescop, un binoclu sau chiar cu ochiul liber, asta dacă vă aflați într-o zonă în care vizibilitatea să nu fie estompată de luminile orașului.
Cu un diametru de doar un kilometru, C/2022 E3 (ZTF) este o cometă de mici dimensiuni și a fost observată de abia în luna martie a anului trecut. Ultima dată când a trecut pe lângă Terra, se poate spune că Homo sapiens de abia inventa tehnologiile paleoliticului superior, iar Europa era încă dominată de Omul de Neanderthal.
Momentul optim pentru a o observa este pe 1 februarie, atunci când se va afla la cea mai mică distanță față de Terra. Mai trebuie spus că, pentru cea mai mare parte a existeneței sale, cometa se află la o distanță de 2.500 de ori mai mare decât cea dintre Terra și Soare. Astfel, dacă vreți să vedeți ce nu ați mai văzut, asta e ocazia.
Evident, puteți aștepta și a doua sa venire, dar s-a putea să fie mai dificil. Nu de alta, dar peste alți 50.000 de ani se estimează că Terra se afla într-o nouă perioadă glaciară, și numai de comete nu o să vă ardă atunci.
Un crater de pe Marte este înțesat cu opal, iar asta e mai important decât ne imaginăm
Misiunea principală a roverului Curiosity, care a amartizat în anul 2012, este, dacă nu știați, de a explora craterul Gale de pe Planeta Roșie. Craterul are 154 de kilometri în diametru, s-a format în urma impactului cu un asteroid gigantic sau cu o cometă, asta acum acum circa 3,8 miliarde de ani, iar în mijlocul său tronează un munte, Aeolis, cu o altitudine maximă de 5.500 de metri. Ah, încă ceva, craterul s-a format pe locul unui fost lac uriaș.
Un studiu publicat recent în Journal of Geophysical Research: Planets susține că datele oferite de roverul Curiosity arată că în craterul amintit abundă pietre semiprțioase de tipul opalului. Iar asta poate fi mai important decât și-ar fi imaginat cineva. De ce? Pentru că opalul să se poată forma, este nevoie ca rocile silicioase să interacționeze cu apa. Ei bine, tocmai ăsta este elementul care îi interesa pe cei de la NASA, apa.
Prezența opalului pe aproape toată suprafața createrului Gale poate însemna că apa a existat acolo mult după ce dispăruse din alte părți ale planetei Marte, posibil chiar până acum 2,9 miliarde de ani. Iar odată cu apa, viața ar fi putut persista în această arie pentru o perioadă îndelungată de timp. Ați prins-o? Asta era. Ah, și încă ceva. Craterul Gale tocmai a devenit cu ocazia asta principala destinație pentru o viitoare misiune cu echipaj uman.
Un animal de casă face minuni la sănătatea mentală
Un studiu realizat în SUA și publicat în revista Aging and Health spune, negru pe alb, că persoanele vârstnice care dețin un animal de companie pentru mai bine de cinci ani au oferit rezultate mult mai bune la testele cognitive decât cele care nu dețin un animăluț.
O echipă de cercetătorii de la Universitatea din Michigan a realizat studiul cu pricina pe o perioadă de șase ani și a avut în vedere peste 20.000 de persoane cu vârsta de peste 50 de ani. Interesant a fost că diferențele dintre subiecți au devenit semnificative la cei cu vârsta de peste 65 de ani, atunci când încep să se manifeste semnele incipiente ale demenței. Ei bine, cei care dețin animale de casă, așa cum spuneam, au obținut scoruri mult mai bune decât ceilalți, la testele de memorie pe termen scurt sau termen lung.
Interesant este că studiul este unul dintre puținele care s-au concentrat pe efectele animalelor asupra sănătății mentale a oamenilor. Evident, rezultatul obținut este doar unul incipient, și mult mai multe studii trebuie realizate.
Până atunci însă, e bine să vă luați un animăluț de casă, chiar și preventiv, pentru o sănătate mentală mai bună. Un câine e foarte recomandat, că vă scoate și la plimbare, faceți mișare, dar nici o pisică, un hamster sau alte pufoșenii nu sunt de lepădat. Dacă optați pentru vreun piton, un varan sau cine știe ce tarantule și scorpioni, nu prea mai e cazul să vă faceți griji pentru sănătatea mentală. S-ar putea să nu o mai aveți oricum.
Sursa foto: profimediaimages.ro