Science Report Psihologul Harry Harlow și „Groapa disperării”: povestea unuia dintre cele mai imorale experimente din istoria modernă a științei

Ca parte a misiunii sale de a înțelege natura depresiei și singurătății, Harry Harlow, un cercetător influent la sfârșitul anilor 1960, a proiectat o încăpere care mai degrabă ar putea fi considerată un aparat de tortură decât un dispozitiv științific, relatează IFL Science.

Experimentul a fost elaborat de psihologul american Harry Harlow în speranța obținerii unui model al depresiei la animale care să poată fi extrapolat pentru a înțelege mai bine boala la oameni și pentru a dezvolta posibile tratamente.

Macacii lui Harlow erau plasați într-o structură verticală încăpătoare în formă de con creată din oțel inoxidabil. Podeaua încăperii era făcută dintr-o plasă de sârmă, pentru a permite excrementelor să cadă prin fundul său.

În cadrul acestei încăperi, maimuțele urmau să fie hrănite și să primească apă însă erau lăsate singure timp de săptămâni la rând.

„Groapa disperării”

Harlow și-a numit creația „groapa disperării”. După cum a explicat într-o lucrare din 1969, ideea era de a reflecta emoțiile resimțite de un om ce suferă de depresie severă:

„Oamenii deprimați relatează că sunt cuprinși de disperare sau scufundați într-o fântână a singurătății și lipsei de speranță. Prin urmare am construit un instrument care să întrunească aceste criterii și l-am numit eufemistic ‘groapa’, sau ‘încăperea verticală’, pentru cei care găsesc termenul ‘groapă’ inacceptabil din punct de vedere al psihologiei”.

Majoritatea maimuțelor au intrat într-o stare inertă și au adoptat o poziție ghemuită în decurs de câteva zile după ce au fost plasate în încăpere iar după ce au fost scoase afară nu au revenit la comportamentul social normal.

Harlow a explicat în studiul publicat în 1971 despre experiment că maimuțele ținute timp de 30 de zile în „groapa disperării” nu se mai jucau, evitau interacțiunile sociale și nu mai prezentau niciun semn de curiozitate.

Majoritatea maimuțelor rămâneau într-o poziție ghemuită, împreunându-și mâinile în jurul corpului.

Aceste „anomalii profunde de comportament”, în cuvintele lui Harlow, persistau chiar și luni de zile după ce maimuțele au fost eliberate din încăpere.

Deși Harlow a argumentat că încăperea avea un „potențial enorm” în ceea ce privește studierea depresiei clinice, este neclar dacă acest tip de cercetări au oferit vreodată informații relevante despre depresie sau modalități de a o trata.

Harlow a ajutat la schimbarea paradigmei privind creșterea copiilor

Harry Harlow

De-a lungul carierei sale îndelungate care s-a întins din anii 1930 până în anii ’70, Harry Harlow a devenit atât un om de știință renumit în mediul academic cât și unul dintre cercetătorii care au atras atenția publicului larg.

Născut în 1905, acesta și-a petrecut majoritatea vieții lucrând la Universitatea Wisconsin-Madison unde și-a construit o carieră de succes. Harlow rămâne unul dintre cei mai citați psihologi din secolul XX chiar dacă studiile sale au generat controverse de destule ori, din motive evidente.

Folosind macacii ca subiect al experimentelor sale, el a arătat cum legăturile parentale, afecțiunea și compania devreme în viață au un rol uriaș în dezvoltarea socială și cognitivă.

Harlow a arătat de asemenea cum bebelușii și copiii foarte mici au o tânjire psihologică puternică pentru afecțiune din partea unei figuri parentale, aceasta fiind mult mai profundă decât dorințele utilitariste legate de căldură, protecție și hrană.

Înainte de Harlow, oamenii de știință și cercetătorii din prima jumătate a secolului XX au promovat ideea că părinții ar trebui să rămână distanți din punct de vedere emoțional față de proprii copii.

Aceștia credeau că, pentru a condiționa un individ să devină un adult echilibrat, bebelușii care plâng ar trebui lăsați în pace și ignorați, în loc să li se răspundă.

Un renumit psiholog pentru copii al vremii le recomanda chiar părinților să nu își pupe copii înainte de culcare, ci să le ofere în schimb o strângere de mână fermă.

Harlow a fost unul dintre numeroșii oameni de știință proeminenți care au contestat această paradigmă iar înspre sfârșitul carierei sale interesele științifice i s-au îndreptat înspre investigarea clinică a depresiei.

Unii au afirmat că acesta dorea să înțeleagă afecțiuna din cauza propriei experiențe cu depresia severă, care i s-a intensificat după moartea soției sale în 1971.

Harlow a murit la 10 ani după ea, măcinat de depresie și alcoolism.

Macacii lui Harlow nu reveneau la comportamentul social normal nici la luni de zile după ce erau eliberați din „groapă” (FOTO: Michal Guzi / Alamy / Profimedia Images)

Etica testelor pe animale

Pentru majoritatea oamenilor, experimentele lui Harlow erau sadice, nejustificate și abuzive. Criticul literar american Wayne C. Booth a afirmat despre acesta că:

„Harry Harlow și colegii săi continuă să tortureze primatele lor non-umane deceniu după deceniu, demonstrând invariabil ceea ce știm cu toții în avans – că creaturile sociale pot fi distruse prin distrugerea legăturilor lor sociale”.

Iar Harlow nu a încercat să se distanțeze de această imagine a unui cercetător cu sânge rece. Într-un interviu acordat în 1974 acesta ar fi declarat că:

„Singurul lucru de care îmi pasă cu privire la maimuțele mele este dacă acestea vor prezenta o trăsătură pe care o pot publica. N-am niciun fel de dragoste față de ele. N-am avut niciodată. Chiar nu îmi plac animalele. Disprețuiesc pisicile, urăsc câinii. Cum ar putea să îți placă o maimuță?”.

Unii contemporani ai săi au sugerat că lui Harlow îi făcea plăcere să dea nume grafice și șocante dispozitivelor sale.

Pe lângă „groapa disperării” acesta a creat de asemenea „tunelul terorii”, „fecioara de fier” – numită după infamul aparat de tortură – și „grilaje de viol” – un dispozitiv prin care maimuțele femele erau forțate să facă sex.

În mod clar, relațiile publice nu erau punctul său forte.

Cu toate acestea, Harlow continuă să rămână influent în ceea ce privește modul în care vedem dezvoltarea copiilor și ideile sale au ajutat la reformarea orfelinatelor, serviciilor de adopție și de îngrijire a copilului înspre sfârșitul secolului XX.

S-a argumentat chiar că experimentele lui Harlow au forțat comunitatea științifică să își regândească abordarea față de folosirea animalelor în cercetare.

Experimentele lui ar avea cu siguranță probleme în a trece de comisia de etică a unei universități din secolul XXI însă animalele sunt în continuare un instrument indispensabil pentru cercetarea științifică.