Sari direct la conținut

Scoala evacuata in Sectorul 4, dupa ce un muncitor a gaurit accidental o teava de gaze

HotNews.ro

Un muncitor care lucreaza la Pasajul rutier Piata Sudului a fisurat o teava de gaze din subteran, iar elevii si profesorii de la Scoala nr. 190, aflata langa santier, au fost evacuati, anunta reprezentantii Primariei Sectorului 4.

Un muncitor care lucra la Pasajul Piata Sudului a fisurat accidental o teava de gaze si pentru a fi evitata o posibila explozie, elevii si profesorii de le Scoala nr. 190 au fost evacuati, au declarat pentru Mediafax reprezentantii Primariei Sectorului 4.

„Din ce am aflat se pare ca un muncitor de la pasaj a fisurat o teava de gaze. Ca sa se evite orice pericol a fost evacuata scoala care se afla langa santier”, mai informeaza primaria. De asemenea, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta (ISU) Bucuresti-Ilfov a trimis un echipaj de interventie la fata locului care supravegheaza zona.

In prezent, lucrarile de la Pasajul Piata Sudului sunt finalizate in proportie de 40%, iar costurile totale ale pasajului rutier se ridica la circa 127 de milioane de lei dintre care aproximativ 85 de milioane de lei sunt fonduri europene. Dupa finalizarea lucrarilor, Pasajul Piata Sudului va avea o lungime de 356 de metri si va fi construit pe directia Calea Vacaresti ¬ Strada Nitu Vasile, in apropierea unei alte lucrari de infrastructura: Pasajul suprateran Mihai Bravu. Pasajul de la Piata Sudului va avea doua benzi pe sens. Lungimea rampei de intrare in pasaj dinspre Calea Vacaresti va avea 111 metri, iar rampa de iesire spre Nitu Vasile – 160 de metri.

Intreaga lucrare de infrastructura presupune, de asemenea, realizarea a patru pasaje pietonale in intersectie, pe directia Strada Nitu Vasile – Calea Vacaresti, de o parte si de alta a pasajului rutier, dar si catre statiile de tramvai. Totodata, din lucrarea de infrastructura face parte si realizarea unei legaturi pietonale printr-un pasaj subteran intre statia de metrou Piata Sudului si peroanele statiei de tramvai aflate pe Soseaua Oltenitei.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro