Sari direct la conținut

Se apropie termenul pentru declarația unică: Un sumar al obligațiilor pe ultima sută de metri și câteva exemple

PwC România
Irina Nistor, Cosmin Alexandrescu, Foto: Pwc Romania
Irina Nistor, Cosmin Alexandrescu, Foto: Pwc Romania

Ultima zi pentru depunerea declarației unice, dar și pentru plata impozitelor datorate pentru veniturile încasate în timpul anului 2018, este 31 iulie 2019. Însă nu asteptați până la termenul limită pentru a face plata. Banii trebuie să crediteze conturile trezoreriei nu mai târziu de 31 iulie 2019, în caz contrar urmând să datorați accesorii. Despre termene, obligații, categorii de venituri pentru care trebuie depusă declarația, precum și alte informații utile sau exemple, am pregătit un sumar în cele ce urmează:

Termene de declarare și de plată

Termenul de depunere al declarației unice (DU) este, potrivit legii, 15 martie a anului următor celui când au fost realizate veniturile. Prin excepție, în 2019, termenul pentru DU a fost amânat până la 31 iulie, dată care coincide cu cea de plată a impozitelor datorate pentru anul trecut. Pentru obligațiile fiscale ale anului 2019, termenul de plată va fi 15 martie 2020.

Important de reținut este că, odată cu DU, a fost introdus sistemul de autoimpunere, astfel că atât declararea, cât și stabilirea obligațiilor fiscale sunt realizate de contribuabilii persoane fizice și nu vor mai fi emise decizii de impunere de către autoritățile fiscale. Prin urmare, declarația unică reprezintă titlu de creanță fiscală la data la care se împlinește termenul de plată prevăzut de lege.

Pentru plata în termen, respectiv 31 iulie, contribuabilii care au depus până la 15 iulie 2018 DU aferentă anului 2017/estimat 2018 prin mijloace electronice de transmitere la distanță își calculează o bonificație de 5% din obligațiile fiscale aferente anului 2018, diminuând astfel obligațiile de plată curente.

Ce se declară?

De reținut este că nu trebuie să depună DU o persoană care a obținut numai venituri din salarii pentru munca prestată în România, însă în cazul celor care au salarii în străinătate pot exista situații în care au această obligație.

Astfel, se declară venituri din România obținute din:

  • Activități independente;
  • Cedarea folosinței bunurilor;
  • Activități agricole, precum și din piscicultură și silvicultură;
  • Transferul titlurilor de valoare și orice alte operațiuni cu instrumente financiare derivate, precum și din transferul aurului financiar;
  • Alte surse, altele decât cele cu reținere la sursă.

Excepție fac veniturile pentru care impozitul reținut la sursă, în România, este impozit final: dobânzi, dividende. De exemplu, persoanele fizice salariate care obțin numai venituri din dobânzi de la bănci din România sub nivelul a 22.800 lei pentru 2018, respectiv 24.960 pentru 2019, nu trebuie să depună DU.

Veniturile din străinătate se declară chiar dacă au fost deja impozitate în țara de unde au fost obținute:

  • Profesii liberale, activități de producție, comerț, prestări servicii;
  • Drepturi de proprietate intelectuală;
  • Cedarea folosinței bunurilor;
  • Activități agricole, piscicultură și/sau silvicultură;
  • Dividende, dobânzi, transferul titlurilor de valoare și orice alte operațiuni cu instrumente financiare derivate, precum și din transferul aurului financiar, alte venituri din investiții;
  • Remunerații ale membrilor consiliului de administrație/administrator/cenzori și alte venituri similare;
  • Salarii plătite din Romania pentru activitatea desfășurată în străinătate, în anumite situații;
  • Premii și jocuri de noroc;
  • Pensii;
  • Venituri din alte surse (ex. câștig din transferul criptomonedelor);
  • Transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal.

Care sunt veniturile ce trebuie estimate în scop de contribuții sociale pentru 2019?

Pentru contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS) trebuie estimate veniturile din: activități independente, drepturi de proprietate intelectuală, asocierea cu o persoană juridică, cedarea folosinței bunurilor (chirie, arendă etc), activități agricole, piscicultură și/sau silvicultură, investiții (fiind excluse veniturile neimpozabile precum obligațiunile de stat) și alte surse.

În cazul CASS (10%) se aplică plafon. Prin urmare, CASS se datorează dacă persoana fizică estimează că în anul curent obține un venit anual cumulat egal cu cel puțin 12 salarii minime (pt. 2019 – RON 24.960) din aceste venituri, raportat la numărul de luni de activitate.

În cazul contribuției de asigurări sociale (CAS), este necesară estimarea pentru activități independente și drepturi de proprietate intelectuală. CAS este de 25% din venitul asigurat care trebuie să fie cel puțin egal cu plafonul.

Cum se depune declarația?

DU se poate depune pe hârtie la administrația finanțelor publice de care aparține contribuabilul (aferentă localității de domiciliu din cartea de identitate), direct sau prin împuternicit cu procură sau electronic, prin SPV sau e-guvernare. DU are două secțiuni. Prima se referă la veniturile realizate în anul precedent și a doua la veniturile estimate în anul curent. Sunt situații în care declarația necesită completare numai în prima secțiune, de exemplu când persoana fizică a obținut în 2018 un câștig din vânzarea de acțiuni, dar estimează că în anul 2019 va avea o pierdere. De asemenea sunt situații în care DU trebuie completată numai în a doua secțiune, de exemplu dacă o persoană obtine în 2019 venituri din dividende plătite de o companie românească a căror valoarea depășește limita a 12 salarii minime, adică 24.960 de lei.

Ce se întâmplă dacă nu e depusă declarația?

Nedeclararea se sancționează cu amendă contravențională de aprox. 500 – 1,000 lei, iar după termenul legal încep să se calculeze accesorii. Pentru plățile care trebuie făcute până pe 31 iulie 2019 și care nu vor fi efectuate, se vor datora dobânzi și penalități de întârziere, în cuantum total de 0,03% din suma datorată pe zi de întârziere, începând cu 1 august.

Un articol semnat de Irina Nistor, Senior Manager PwC România și Cosmin Alexandrescu, Manager PwC România

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro