Sari direct la conținut

Se pot reduce si mai mult preturile telefoniei mobile in Romania? Consiliul Concurentei spune ca da, Arbitrul telecom sustine ca nu

HotNews.ro
Bogdan Chiritoiu, Foto: AGERPRES
Bogdan Chiritoiu, Foto: AGERPRES

Consiliul Concurentei apreciaza ca arbitrul telecom (ANCOM) ar trebui sa revizuiasca „cat mai curand posibil” modelul de calcul al tarifului maxim de interconectare in retelele mobile (costul pe care il are un operator mobil pentru terminarea apelurilor propriilor abonati in retelele rivalilor), in conditiile in care datele arata o imbunatatire a mediului concurential pe piata telefoniei mobile. Acesta este punctul de vedere al Concurentei fata de intentia ANCOM de a mentine momentan acest tarif la nivelul stabilit la 1 aprilie 2014, pe baza unui model de calcul finalizat in 2013, pe motiv ca ar reflecta costurile prezente ale operatorilor mobili.

  • Bogdan Chiritoiu, presedintele Consiliului Concurentei: „Un element cheie pentru cresterea concurentei in piata si consolidarea unui al 4-lea jucator (n.a RCS&RDS) alaturi de cei trei traditionali (n.a Orange, Vodafone si Telekom) a fost scaderea tarifelor pe care le platesc cei care vorbesc in alta retea decat in reteaua la care sunt abonati. Istoria relatiilor dintre Consiliul Concurentei si ANCOM a dovedit ca in general ajungem la puncte de vedere comune sau foarte apropiate, deci eu sunt increzator ca asa se va intampla si de aceasta data.”
  • UPDATE (17:00) ANCOM a transmis joi catre HotNews.ro precizari detaliate in care sustine ca punctul de vedere al Consiliului Concurentei nu ar fi divergent de al sau. (vezi in articol)

Consiliul Concurentei a laudat adesea buna colaborare pe care o are cu ANCOM – autoritatea care reglementeaza piata de peste 4 miliarde euro a comunicatiilor electronice. Recent insa, expertii celor doua autoritati au ajuns sa aiba puncte de vedere diferite pe tema recalcularii tarifelor de interconectare in telefonia mobila.

  • Ce a declarat pentru HotNews.ro Bogdan Chiritoiu, presedintele Consiliului Concurentei, despre aceasta situatie:

„Avem o colaborare veche si foarte buna cu ANCOM si rezultatele s-au vazut in piata: derularea buna a ultimei licitatii de spectru, modul cum functioneaza piata, faptul ca suntem una dintre putinele tari din UE care are 4 operatori de telefonie mobila ceea ce a insemnat o calitate mai buna a serviciilor si preturi mai scazute decat in alte tari.

Un element cheie pentru cresterea concurentei in piata si consolidarea unui al 4-lea jucator (n.a RCS&RDS) alaturi de cei trei traditionali (n.a Orange, Vodafone si Telekom) a fost scaderea tarifelor pe care le platesc cei care vorbesc in alta retea decat in reteaua la care sunt abonati. Pentru un operator mare multe convorbiri sunt in interiorul retelei si atunci nu te intereseaza foarte mult costul convorbirilor in afara retelei. Pentru un operator mic, evident ca situatia este inversa: multe convorbiri in mod natural vor fi in afara retelei si atunci este un cost important pentru un operator mic aceasta povara si i-ar limita dezvoltarea.

De aceea UE, ca sa stimuleze concurenta si sa permita dezvoltarea unor noi operatori si cresterea operatorilor mici, a cerut statelor membre sa analizeze si sa plafoneze, sa stabileasca anumite niveluri maxime ale tarifelor de interconectare. Acest lucru s-a facut in Romania si cu rezultate bune.

Acum ANCOM trebuie sa reanalizeze situatia din piata si sa stabileasca daca este oportun sa se pastreze tarifele actuale de terminare sau daca ele pot fi reduse mai departe. De aceea ANCOM este acum intr-o procedura de consultare a actorilor din piata, inclusiv a noastra.

Este adevarat ca in scurt timp ne asteptam sa apara un Regulament european care va stabili la nivelul intregii UE niste tarife maxime. Recomandarea pe care noi am facut-o ANCOM-ului este ca totusi sa se uite la costurile efective pe care le au operatorii din Romania si daca acestea au scazut datorita evolutiei tehnologice fata de momentul la care s-a facut analiza anterioara atunci sa coboare si mai mult tarifele de interconectare. Sunt deja state membre care au tarife de interconectare mai mici decat in Romania.

Punctul nostru de vedere a fost comunicat in aceasta saptamana. ANCOM va analiza. Procedura este ca va colecta toate aceste puncte de vedere si va trage o concluzie dupa ce analizeaza si ce am spus noi si alti actori din piata. repet avem o istorie.

Decizia este a ANCOM-ului, dar avem o istorie buna de colaborare. Istoria relatiilor dintre noi a dovedit ca in general ajungem la puncte de vedere comune sau foarte apropiate deci eu sunt increzator ca asa se va intampla si de aceasta data.”, a precizat pentru HotNews.ro seful Consiliului Concurentei.

Punctul de vedere integral al Consiliului Concurentei poate fi citit aici.

  • ‘Marul discordiei’ dintre Consiliul Concurentei si ANCOM: Sa se mentina sau sa se reduca mai departe tarifele de interconectare dintre operatorii mobili?

Arbitrul telecom, condus in prezent de Adrian Dita (care a lucrat anterior in Vodafone si Telekom) a scos in consultare publica, in data de 6 iunie, un proiect de decizie prin care vrea sa mentina momentan tariful maxim de interconectare pe care il plateste orice operator mobil pentru terminarea apelurilor clientilor proprii in retelele rivalilor.

„Tariful maxim ce poate fi perceput pentru furnizarea serviciului de interconectare in vederea terminarii apelurilor la puncte mobile de catre oricare dintre societatile desemnate ca avand putere semnificativa pe pietele relevante identificate ramane cel in vigoare incepand cu data de 1 aprilie 2014, si anume de 0,96 eurocenti/minut, fara TVA.

ANCOM mentine fundamentarea tarifelor aferente serviciilor de terminare a apelurilor la puncte fixe si mobile pe baza metodologiei LRIC pur, model dezvoltat in perioada 2012-2014. Nivelurile actuale ale tarifelor corespunzatoare serviciilor de terminare a apelurilor la puncte fixe, respectiv la puncte mobile, raman neschimbate, intrucat reflecta costurile eficiente ale furnizarii acestora de catre operatorii din Romania, acestea situandu-se, in ambele cazuri, sub nivelul mediei europene.„, se arata in comunicatul arbitrului telecom.

  • Cum a argumentat ANCOM intentia de a mentine plafonul impus in urma cu 3 ani:

„Nivelul actual al tarifului aferent serviciilor de terminare a apelurilor la puncte mobile reflecta costurile eficiente ale furnizarii acestora de catre operatorii de retele mobile din Romania, acesta situandu-se sub nivelul mediei europene. Potrivit celui mai recent raport OAREC privind tarifele aferente serviciilor de terminare a apelurilor la puncte mobile la nivel european, valabile in iulie 2016, tariful mediu pentru furnizarea serviciilor de terminare a apelurilor la puncte mobile este de 1,0435 eurocenti/minut).

De asemenea, analiza tarifelor pe piata cu amanuntul arata ca nivelul actual al tarifului de terminare reflecta circumstantele pietei din Romania. Totodata, pragul pe care nu il va putea depasi tariful unic aferent serviciilor de terminare a apelurilor la puncte mobile in Uniunea Europeana potrivit propunerii de directiva mentionata mai sus, respectiv 1,23 eurocenti/minut, s-ar situa semnificativ peste plafonul tarifar de 0,96 eurocenti/minut, reglementat in prezent in Romania.”, se arata in expunerea de motive a proiectului de decizie ANCOM.

  • Cateva inadvertente in motivarea ANCOM: Tariful maxim din Romania nu este sub media UE, iar din propunerea de Directiva UE a cazut ideea pragului de 1,23 eurocenti/minut

Foarte important de subliniat este faptul ca Romania nu are un tarif maxim de interconectare sub media UE asa cum sustine ANCOM in expunerea de motive publicata in 6 iunie 2017.

Ce tarife maxime de interconectare sunt in UE

Ce tarife maxime de interconectare sunt in UE

Foto: BEREC

O posibila explicatie a acestei inadvertente din motivarea ANCOM ar putea fi aceea ca expunerea de motive a autoritatii a fost efectuata „pe baza datelor OAREC privind tarifele aferente serviciilor de terminare a apelurilor la puncte mobile la nivel european, valabile in iulie 2016„.

Intre timp, cele mai recente date ale BEREC, publicate in data de 7 iiunie 2017, arata ca tariful maxim din Romania, respectiv cel de 0,96 eurocenti/minut este peste media tarifelor maxime de interconectare la nivelul UE, care se situa la nivelul de 0,9372 eurocenti/minut la inceputul acestui an.

In plus, intr-adevar la nivelul UE exista o dezbatere privind viitorul reglementarii tarifelor de interconectare, dar aceasta nu este finalizata si cele mai recente modificari aparute in cadrul dezbaterilor acestui proiect UE arata ca ideea introducerii pragului de 1,23 eurocenti/minut a cazut. (vezi pagina 64 din documentul UE)

De asemenea, surse din piata telecom au precizat pentru HotNews.ro ca „aceasta dezbatere la nivelul UE nu tine in loc autoritatile din tarile membre ca, in functie de contextul pietei nationale si in interesul utilizatorilor serviciilor de telefonie mobila din acele tari, sa decida in continuare noi reduceri ale tarifelor de interconectare. Exemple concrete din ultima perioada: Franta, Marea Britanie, Belgia (pag. 127, versiunea FR) si Spania (pag. 48).

  • UPDATE (17:00) Noi precizari ale ANCOM legate de motivarea pozitiei sale dar si de punctul de vedere transmis de Consiliul Concurentei:

HotNews.ro a adresat miercuri, 20 septembrie, o serie de intrebari legate de divergenta de opinii fata de Consiliul Concurentei.Redam mai jos integral atat intrebarile HotNews.ro, cat si raspunsurile furnizate joi, 21 septembrie de conducerea ANCOM:

  • Solicitarea HotNews.ro:

„Consiliul Concurentei a recomandat in aceasta saptamana ca ANCOM ar trebui sa recalculeze nivelul maxim al tarifelor de interconectare, un punct de vedere divergent fata de cel al ANCOM

Intrebari:

1. Care este motivarea propunerii ANCOM de a nu recalcula in acest an tarifele maxime de interconectare, desi tariful actual a intrat in vigoare in aprilie 2014 si are la baza date care nu mai sunt de actualitate.

2. Propunerea ANCOM este ideea noii conduceri sau are la baza analize mai vechi?

3. Recomandarea CC precizeaza ca o reducere a tarifelor de interconectare a generat istoric vorbind concurenta, preturi mai mici pt consumatori si chiar venituri suplimentare pt operatori din cresterea traficului. ANCOM de ce nu sustine o astfel de initiativa?

4. Data fiind pozitia divergenta a CC, ce va decide ANCOM?”

  • Raspunsurile ANCOM la intrebarile HotNews.ro:

„In primul rand, dorim sa mentionam ca punctul de vedere al Consiliului Concurentei nu este divergent celui al ANCOM, autoritatea de concurenta apreciind in cadrul punctului sau de vedere ca analiza ANCOM este fundamentata pe principiile legii Concurentei, recomandarile cu privire la o serie de remedii fiind in linie cu ceea ce urmareste si Autoritatea in cadrul activitatii sale.

De asemenea, subliniem ca autoritatea de concurenta recomanda ca modelul sa fie realizat cat mai repede posibil, si nu in mod necesar odata cu runda actuala de analiza de piata, aflata deja in pregatirea consultarii europene. De altfel, si Autoritatea a subliniat in cadrul analizei de piata si de cate ori a avut ocazia, ca va revizui modelul de indata ce vor fi indeplinite o serie de circumstante pentru a asigura un raport cost-beneficiu maxim al resurselor implicate in cazul dezvoltarii unui model de calculatie a costurilor.

1. Stabilirea tarifelor de interconectare se realizeaza, de regula, in concordanta cu un model de calculatie a costurilor (cu exceptia benchmarking-ului), principiile si metodologia corespunzatoare fiind agreate la nivel european si conforme cu Recomandarea Comisiei Europene nr. 2009/396/CE, recomandare aflata in prezent in proces de revizuire. Amintim ca precedentele reduceri ale tarifului de terminare au fost bazate, intr-o prima etapa, pe un model de cost LRICplus, iar in a doua etapa pe modelul de cost LRICpur, prevazut in Recomandarea CE. In ambele cazuri, dezvoltarea si popularea cu date a ambelor modele de calcul s-a realizat cu sprijinul unor consultanti externi si a durat intre 18 si 24 de luni.

Rezultatele obtinute in urma aplicarii Recomandarii CE sunt bazate pe datele statistice disponibile la data realizarii modelului, informatii detaliate privind retelele operatorilor precum si previziuni detaliate pana in anul 2020 privind volumele de trafic, numarul de utilizatori, reguli de dimensionare a retelei, echipamente, costuri etc., astfel incat nu se poate vorbi de date invechite.

Asa cum este explicat si in expunerea de motive, motivul principal pentru care analizele actuale de piata nu sunt insotite de noi propuneri de tarife, pe baza unor noi modele de calculatie a costurilor, este faptul ca, in prezent, legislatia europeana relevanta este in dezbatere. Potrivit propunerii de directiva aflate in dezbatere, pragul maxim pentru tariful unic aferent serviciilor de terminare a apelurilor la puncte mobile in Uniunea Europeana este 1,23 eurocenti/minut, nivel ce s-ar situa semnificativ peste plafonul tarifar de 0,96 eurocenti/minut, reglementat in prezent in Romania.

De asemenea, stabilirea de noi tarife pe baza unui eventual benchmark cu nivelul tarifelor de terminare din Europa (pana la realizarea unui nou model de cost) nu ar conduce la modificari semnificative ale tarifelor de terminare actuale reglementate de ANCOM.

Prin urmare, avand in vedere ca cele mai importante repere legislative referitoare la tarifele de terminare se afla in prezent in perioada de revizuire, precum si resursele considerabile – financiare si de timp – pe care le implica un astfel de demers din partea tuturor partilor implicate (Autoritate si furnizori), in conditiile in care, in viitorul foarte apropiat, recomandarile la nivel european s-ar putea modifica considerabil, ANCOM nu a considerat oportuna lansarea in acest an a unei achizitii publice pentru realizarea unui nou model de cost folosind drept reper cerintele tehnice ale unei recomandari aflate in plin proces de revizuire, considerand mai justificat si potrivit sa astepte rezultatul revizuirii recomandarii si apoi sa initieze revizuirea modelului de cost.

2. ANCOM a lansat demersul de revizuire a pietelor serviciilor de terminare a apelurilor la puncte fixe, respectiv la puncte mobile, in retelele publice de telefonie inca din anul 2016, procesul de culegere, prelucrare date, iar ulterior de analiza si identificare a masurilor de reglementare necesare pentru aceste piete fiind unul complex, care a solicitat alocarea unui volum mare de resurse umane si de timp atat din partea Autoritatii, cat si din partea operatorilor. Acest proces a fost finalizat in prima parte a acestui an, toata documentatia aferenta si rezultatele analizei fiind supuse consultarii publice in luna iunie.

De altfel, ANCOM arata inca din sinteza observatiilor primite pe marginea Planului de actiuni pentru anul 2017, publicata in decembrie 2016, ca este oportun sa astepte adoptarea propunerilor legislative europene pentru cristalizarea trendului/directiei de parcurs in cazul ratelor de terminare, in vederea demararii (daca va fi cazul) a procesului de revizuire a tarifelor de terminare.

3. In niciun context ANCOM nu a afirmat ca nu isi doreste noi reduceri ale tarifelor, dupa cum nu se poate antepronunta nici asupra rezultatelor unui viitor model de calcul al tarifelor (respectiv daca acestea ar fi semnificativ reduse fata de nivelul actual).

Totusi, in acest context, este important de precizat ca reducerea tarifelor de interconectare pentru furnizarea serviciilor de terminare a apelurilor nu se regasesc in totalitate in reducerile aplicate la nivelul tarifelor cu amanuntul, ci mai exista si alti factori care contribuie la scaderea tarifelor pentru apelurile de voce la puncte mobile, pe care, de asemenea, ANCOM ii monitorizeaza si ii ia in considerare atunci cand evalueaza aplicarea unor masuri de reglementare in contextul actual al pietei de gros din Romania: gradul de concurenta de pe piata, presiunile exercitate de serviciile de voce furnizate prin intermediul aplicatiilor dedicate, care folosesc serviciile de acces in banda larga la internet etc., in special in conditiile in care numarul de utilizatori de servicii de acces la internet la puncte mobile este comparabil cu cel al utilizatorilor de servicii de telefonie mobila, depasind 20 de milioane de cartele SIM.

4. In aceasta perioada, ANCOM analizeaza opiniile primite in perioada consultarii publice nationale, in care se vor regasi atat raspunsurile la observatii, cat si concluziile aferente, urmand a finaliza in scurt timp aceasta prima etapa si a trimite documentatia spre etapa de consultare europeana.”

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro