Se scumpesc biletele
Scumpirile de toamna incep, in Sibiu, cu transportul in comun. De la inceputul lunii viitoare, pretul unui bilet va creste cu 50 de procente. Abonamentele se vor scumpi si ele, indiferent de perioada pe care sint incheiate sau de traseele pe care pot fi folosite.
De la 34 de lei pe luna pentru un abonament pe un singur traseu, sibienii vor scoate din buzunare 51 de lei, in timp ce un abonament lunar pe toate liniile va costa 100 de lei, fata de 70 de lei, pretul actual. Abonamentele saptaminale vor si ele mai scumpe, insa procentele de crestere sint mai mici decit la cele lunare.
Un astfel de abonament saptaminal pe o singura linie va costa 17 lei, cu sapte lei mai mult decit in prezent. Tot din septembrie, calatorii Tursib pot opta pentru doua tipuri noi de abonamente. Este vorba de cel nenominalizat pe doua linii, al carui pret va fi de 110 lei, dar si de cel nenominalizat, pe toate liniile, care poate fi procurat pentru 160 de lei. Aceste abonamente sint transmisibile, insa la un pret destul de ridicat.
Explicatie previzibila
Cele 35 de autobuze noi, achizitionate de Tursib printr-un imprumut BERD, sint motivul cresterii tarifelor la bilete si abonamente. Potrivit directorului Tursib, Adrian Popa, imprumutul de aproximativ cinci milioane de euro trebuie acoperit mai ales din vinzarea directa a biletelor si abonamentelor. „Autobuzele noi sint motivul de baza pentru scumpirea biletelor.
Trebuie sa acoperim cheltuielile cu imprumutul, pentru ca trebuie sa-l returnam”, a explicat Popa. In proiectul de hotarire care reglementeaza majorarea tarifelor, conducerea Tursib a motivat ca scumpirea este cauzata si de costurile majorate ale furnizorilor de combustibil, energie si piese de schimb si de gratuitatile oferite persoanelor cu handicap si insotitorilor acestora.
Ultima majorare a tarifelor Tursib s-a facut acum mai bine de un an, in mai 2006.
Investitiile continua
Dincolo de scumpiri, conducerea Tursib se tine de promisiune si va pune pe picioare trei trasee noi de autobuze si unul de troleibuz. Pentru autobuze, traseele propuse de Tursib sint Ciresica – Europa Unita, Stefan cel Mare – societatea Continental si V. Aaron – V. Milea -Teatru – Stefan cel Mare – V. Aaron, iar traseul nou pentru troleibuz va fi Hotel Libra – Piata Rahovei.
Sibienii vor putea circula pe aceste trasee incepind cu 15 septembrie. Tot atunci, Tursib intentioneaza sa deschida o agentie de vinzare a biletelor, pe Calea Dumbravii nr. 12.
„Toate aceste masuri se inscriu in planul municipalitatii si al SC Tursib SA de a eficientiza si moderniza transportul public in comun, pentru a le oferi calatorilor conditii mai bune”, arata Mirela Gligore, din cadrul Directiei de Comunicare a Primariei.
Biserica are prioritate
Adrian Popa a anuntat, ieri, ca Tursibul isi pregateste cele 20 de autobuze care vor fi puse la dispozitia prelatilor ce vor sosi in Sibiu la cea de-a treia Adunare Ecumenica Europeana. Potrivit directorului Tursib, transportul delegatilor nu ii va afecta pe sibienii de rind, care au nevoie de autobuz pentru a ajunge acasa dupa o zi de munca. „S-ar putea sa fie ceva masini deviate.
Dar nu cred. In conditii normale, transportul sibienilor nu va fi dat peste cap. Delegatii vor circula gratuit, iar autobuzele ii vor duce prin oras. De la locul de cazare la adunare, la masa, depinde unde se vor desfasura evenimentele. Noi lucram si la o harta care sa vina in ajutorul acestora”, a precizat directorul Tursib.
Adrian Popa l director Tursib
„Autobuzele noi sint motivul de baza pentru scumpirea biletelor. Trebuie sa acoperim cheltuielile cu imprumutul, pentru ca trebuie sa-l returnam”