Sari direct la conținut

Se vor face lucrări de 306 milioane lei pentru creșterea vitezei trenurilor între București și Craiova, o linie pe care se circulă mult mai lent față de acum 25 de ani

HotNews.ro
Lucrari feroviare, Foto: CFR Infrastructura
Lucrari feroviare, Foto: CFR Infrastructura

CFR Infrastructură spune că au fost semnate 21 de contracte pentru a se efectua reparații pe 61 de km, în ideea ca restricțiile de viteză să fie eliminate pe porțiuni consistente mari între București și Craiova. În puține locuri vitezele trenurilor au scăzut așa de mult: în 2023 niciun tren nu va face mai puțin de 3 ore și 18 minute pe 209 km, cu o oră mai mult decât în 1995.

Practic, în prezent viteza medie a celui mai rapid tren este 63 km/h, în timp ce în 1995 era de 98 km/h.

Acum 20 de ani, cele mai rapide trenuri IC făceau 2 ore și 25 de minute între Craiova și București, pe magistrala 100, via Roșiori. În 2010, trenurile IC făceau aproape trei ore.

În Mersul Trenurilor 2022-23 cel mai rapid va fi un tren Astra Transcarpatic care va face 3 ore și 18 minute între Craiova și București. Cel mai lent tren este un Regio care oprește peste tot și face 5 ore și 10 minute, cu o medie de 40 km/h.

Ce spune CFR SA

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA informează că Sucursalele Regionale CF București și Craiova au semnat 21 contracte în valoare totală de 306.056.276,93 lei, fără TVA, pentru execuția lucrărilor tip Quick Wins – ridicarea restricțiilor de viteză, pentru restabilirea parametrilor tehnici ai suprastructurii căii, pe linia BUCUREȘTI – CRAIOVA, lucrări finanțate prin Planul Naţional de Redresare și Reziliență (PNRR).

SUCURSALA REGIONALĂ CF CRAIOVA și două asocieri de firme românești PROIECT CONSULT (lider de asociere) – SC ROTARY CONSTRUCȚII MENTENANȚĂ SA – EURO CONSTRUCT TRADING 98 SRL, respectiv SC ROTARY CONSTRUCȚII MENTENANȚĂ SA (lider de asociere) – PROIECT CONSULT – EURO CONSTRUCT TRADING 98 SRL au semnat 17 contracte, pentru execuția lucrărilor de tip Quick Wins, pe linia CF Olteni – Craiova.

Valoarea totală a celor 17 contracte de lucrări este de 239.758.392,08 lei, fără TVA, și au drept scop ridicarea restricțiilor de viteză pentru restabilirea parametrilor tehnici ai suprastructurii căii și creșterea vitezei de circulație la 120 km/h (funcție de configurația traseului), pe următoarele loturi, în lungime totală de 51,053 km:

• Lot 1 Olteni – Rădoiești, km 74+200 – 79+700 (fir I)

• Lot 2 Olteni – Rădoiești, km 74+700 – 84+280 (fir I)

• Lot 3 Rădoiești – Atârnați, km 85+880 – 90+500 (fir I)

• Lot 4 Rădoiești – Atârnați, km 90+500 – 94+000 (fir I)

• Lot 5 Atârnați – Roșiori Nord km 94+000 – 98+000 (fir I)

• Lot 6 Rădoiești – Atârnați, km 92+033 – 93+932 (fir II)

• Lot 7 Atârnați – Roșiori Nord, km 98+000 – 101+330 (fir I)

• Lot 8 Atârnați – Roșiori Nord, km 98+916 – 101+330 (fir II)

• Lot 9 Roșiori Nord – Măldăieni, km 101+330 – 106+000 (fir I)

• Lot 10 Roșiori Nord – Mihăești, km 106+000 -109+200 (fir I)

• Lot 11 Mihăești – Radomirești, km 124+650 – 126+528 (fir I)

• Lot 12 Mihăești – Radomirești, km 124+650 – 126+528 (fir II)

• Lot 13 Radomirești – Fărcașele, km 146+830 – 148+792 (fir I)

• Lot 14 Radomirești – Fărcașele, km 146+830 – 148+792 (fir II)

• Lot 15 Dragomirești Olt – Fărcașele, km 137+760 – 140+760 (fir I)

• Lot 16 Dragomirești Olt – Fărcașele, km 140+760- 143+280 (fir I)

• Lot 17 Dragomirești Olt – Fărcașele, km 143+280 – 143+720 (fir I)

SUCURSALA REGIONALĂ CF BUCUREȘTI și STRABAG SRL (Austria) au semnat 4 contracte pentru execuția lucrărilor de tip Quick Wins pe linia CF București – Videle, în valoare de 66.297.884,85 lei, fără TVA, pentru ridicarea restricțiilor de viteză, pentru restabilirea parametrilor tehnici ai suprastructurii căii, și creșterea vitezei de circulație la 120 km/h (funcție de configurația traseului), pe următoarele loturi, în lungime totală de 10 km:

• Lot 4 Chiajna – Grădinari, între km 13+500 – 16+000 (fir I+II)

• Lot 5 Chiajna – Grădinari, între km 16+000 – 18+500 (fir I+II)

• Lot 6 Chiajna – Grădinari, între km 18+500 – 21+000 (fir I+II)

• Lot 7 Chiajna – Grădinari, între km 21+000 – 23+500 (fir I+II)

În cadrul celor 21 contracte, fiecare cu durata de implementare de 24 de luni, antreprenorii vor execuța lucrări de tip QUICK WINS, pe o lungime totală de 61,053 km CF, cu materiale de cale noi achiziționate de constructor, lucrări care vizează înlocuirea punctuală a elementelor componente ale suprastructurii căii – șină, traverse, aparate de cale, piatră spartă – sau orice alt element care va conduce la creșterea vitezei de circulație pentru trenurile de călători și marfă.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro