Sari direct la conținut

Sebastian Ghita: Asesoft a recomandat adunarii generale a actionarilor Realitatea schimbarea CA al Realitatea/ Sorin Freciu: Am decis sa cerem rezilierea contractului cu Asesoft

HotNews.ro

Sebastian Ghita a declarat ca Asesoft a facut o recomandare catre adunarea generala a actionarilor Realitatea Media, ca in cazul in care decide sa nu rezilieze contractul cu Asesoft, sa schimbe CA al Realitatea. Sebastian Ghita a confirmat, pentru Mediafax, intrunirea Consiliului de Administratie al Realitatea Media, miercuri, intr-o sedinta.

„S-a votat o recomandare catre adunarea generala a actionarilor de reziliere a contractului cu Asesoft. Si noi am facut o recomandare adunarii generale a actionarilor ca, in cazul in care nu se reziliaza contractul, sa schimbe Consiliul de Administratie al Realitatea Media. Daca nu, o sa intreprindem noi demersuri sa schimbam Consiliul de Administratie al Realitatea Media”, a declarat pentru Mediafax Sebastian Ghita.

Sebastian Ghita a mai spus ca doar in instanta poate fi desfacut contractul dintre Asesoft si Realitatea Media. „Noi nu avem ce sa atacam in instanta. Noi vom pastra acest contract. Dansii, daca doresc, trebuie sa actioneze in instanta”, a spus Sebastian Ghita. El a precizat ca „situatia s-a mai detensionat”.

Sorin Freciu, presedintele CA al Realitatea Media, a declarat pentru Mediafax ca membrii CA al Realitatea Media s-au intrunit, miercuri, si au decis sa ceara adunarii generale a actionarilor Realitatea Media rezilierea contractului cu Asesoft.

„Consiliul de Administratie s-a intrunit legal. Au participat toti membrii Consiliului de Administratie si am decis sa cerem adunarii generale a actionarilor rezilierea contractului cu Asesoft”, a spus Sorin Freciu.

Aceasta decizie a fost luata cu doua voturi „pentru” (Sorin Freciu si Dragos Nedelcu – reprezentantii Realitatea Media) si o abtinere (Alexandru Iacobescu-reprezentantul Asesoft).

Adunarea generala a actionarilor Realitatea Media este convocata pentru 27 si 28 aprilie.

Decizia luata miercuri in CA al Realitatea Media vine dupa ce Sorin Freciu, presedintele CA al Realitatea Media, si Sebastian Ghita, reprezentantul Asesoft la Realitatea, au declarat, in sedinta CNA de marti, ca vor purta o discutie pentru „a armoniza” punctele de vedere ale societatilor, dupa ce acestia s-au acuzat de ingerinte editoriale la Realitatea TV.

Joia trecuta, Consiliul de Administratie al Realitatea Media a fost convocat pe 5 aprilie pentru a analiza executia contractului de management de catre Asesoft, reprezentata de Sebastian Ghita, „in incercarea de a-l determina pe acesta sa respecte clauzele contractului si, in caz de nereusita, denuntarea acestuia”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro