Sari direct la conținut

Sebastian Vladescu: Drepturile de autor vor fi impozitate cu 16%

HotNews.ro

Ministrul Finantelor, Sebastian Vladescu, a anuntat marti seara, intr-un interviu acordat pentru Stirile ProTV si citat de Gandul ca se va introduce impozitarea cu 16% si a veniturilor din drepturi de autor, activitati bursiere, a dobanzii produse de depozitele bancare, a persoanelor fizice autorizate, a contractelor de mandate. Impozitarea va fi aplicata de la 1 iunie sau, cel tarziu, de la 1 iulie 2010, a anuntat ministrul.

Sebastian Vladescu a explicat ca modalitatea legala de reducere a pensiilor si salariilor se va face prin Ordonanta de Urgenta. Acesta avertizeaza ca daca instantele de judecata vor anula OG atunci „Justitia sa-si asume riscul ca Romania sa nu poata sa-si plateasca pensiile si salariile. Legea nu impune ca un salariu care a fost acordat la un anumit nivel sa fie mentinut pe vecie la acel nivel… Calea legala de a reduce este exact calea prin care au fost marite. Daca un act normativ a putut sa mareasca salariile un act normativ de aceeasi putere legislativa va reduce salariile”, a declarat acesta.

Nota redactiei. Si pana acum drepturile erau impozitate tot cu 16%, dupa aplicarea unei deduceri de 40% (o cheltuiala forfetara, o facilitate acordata celor isi folosesc mijloacele proprii pentru realizarea activitatii). Din impozit, 10% plateste firma la sursa, iar autorul 6%, odata cu regularizarea de la final de an, pe baza declaratiei de impunere. Aplicandu-se deducerea, procentul efectiv este insa de9,6%.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro