Sebastian Vladescu: Prognoza de crestere economica de 0,8% a FMI ar putea fi prea optimista
Prognoza de crestere economica pentru acest an a FMI, revizuita in sens negativ de la 1,3% la 0,8%, ar putea fi chiar prea optimista, a declarat marti Sebastian Vladescu, ministrul Finantelor Publice, potrivit Mediafax. Ministrul Finantelor Publice lasa astfel de inteles ca estimarea de crestere economica ar putea cunoaste noi ajustari.
„Sper ca noua prognoza a FMI sa fie acoperita de realitate. Eu sunt inca prudent”, a spus Vladescu intrebat de Mediafax daca Guvernul va fi de acord cu estimarea revizuita a FMI privind cresterea economica in cadrul discutiilor pentru a patra evaluare a acordului stand-by, care incep miercuri.
Totodata, Vladescu a precizat ca datele privind executia bugetara disponibile la 25 aprilie indica in mod clar ca deficitul s-a incadrat in tinta convenita cu FMI, de 8,25 miliarde de lei. Tinta pentru deficitul bugetului general consolidat pentru acest an este de 31,9 miliarde lei.
Oficialul MFP a evitat sa discute despre o posibila revizuire a tintei relative de deficit bugetar pentru 2010, care a fost negociata cu Comisia Europeana la 5,9% din PIB.
Dupa primele doua luni, bugetul general consolidat a inregistrat un deficit estimat la 5,8 miliarde de lei, reprezentand 1,1% din PIB, in conditiile cresterii cheltuielilor cu 5,8% comparativ cu perioada similara a anului trecut si scaderii veniturilor cu 3%.