Sari direct la conținut

Secretar de stat in Ministerul Economiei: Notificarea oficiala a Comisiei Europene pentru un ajutor in cazul Oltchim ar putea fi facuta la sfarsitul saptamanii

HotNews.ro

Autoritatile statului ar putea notifica oficial Comisia Europeana la sfarsitul saptamanii, in vederea acordarii unui imprumut de 20 de milioane de euro catre Oltchim, a declarat secretarul de stat in Ministerul Economiei, Rodin Traicu. Avizul Comisiei Europene ar putea fi transmis in minim o luna din momentul notificarii oficiale. Totodata, angajatii de la Oltchim si-ar putea primi salariile restante pana la 15 noiembrie, in functie de evolutia economica a combinatului. „Pana in 15 noiembrie angajatii isi pot primi banii, in functie de mersul economic al combinatului”, a spus Traicu.

Dupa doua luni de la oprirea totala a activitatii, Oltchim a reusit sa reporneasca producia doar la una dintre sectii (n.red. de electroliza), unde lucreaza circa 300 de oameni. Banii necesari pentru repornirea combinatului Oltchim au fost atraşi din avansurile plătite în cadrul contractelor de furnizare ale societăţii.

Combinatul din Ramnicu Valcea a fost inchis pe 23 august din cauza datoriilor de peste 800 de milioane de euro in ultimii patru ani.

Incercarea statului de a privatiza compania a esuat. Dan Diaconescu, castigatorul licitatiei nu dat suma de 45 milioane euro pe care s-a angajat sa o plateasca.

Guvernul a promis ca va organiza o noua privatizare la primavara. Pana atunci, executivul a cerut Comisiei Europene avizul pentru ca la Oltchim sa fie acordat un imprumut.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro