Sari direct la conținut

Secretar de stat in Ministerul Economiei: Pe zona petrolului forta statului este zero

HotNews.ro

Statul roman va face concesionarea resurselor naturale in conditii mult mai avantajoase, nu asa cum s-a intamplat cu rezervele de petrol de la Petrom, a declarat Tudor Serban, secretar de stat in Ministerul Economiei. Potrivit acestuia, resursele naturale (apa, gaze, petrol) vor sta la baza celor doua companii care se vor infiinta in urma restructurarii sectorului energetic.

„Acum, pe zona petrolului forta statului este zero, iar pe cea a gazelor 50%. Forta mea ca stat o vad atunci cand pot sa realizez ceva”, a spus Serban. Secretarul de stat a precizat ca in urma infiintarii celor doua companii integrate, se va produce o echilibrare a capacitatilor de productie. Reorganizarea sectorului energetic presupune realizarea unui mix energetic bazat pe materii prime, astfel incat sa fie o combinatie intre partea de termo, partea hidro si cea nucleara.

Tudor Serban sustine ca exista discutii ca societatile sa aiba in componenta si partea de distributie care a ramas neprivatizata. In sectorul energiei electrice, au ramas trei societati de distributie cu capital de stat. Aceste trei societati urmeaza sa fie impartite la cele doua companii care se vor forma.

O problema in ceea ce priveste noua reorganizare este ca societatile vor avea in componenta si partea de termo care este total neperformanta. „Vor avea parte din termo care pana la aceasta data nu a fost restructurata. Raul nu a fost eliminat pentru ca a fost nevoie de energie produsa de aceste centrale chiar si pentru trei-patru luni pe timp de iarna. Sunt centrale care ar trebui inchise si retehnologizate”, a spus secretarul de stat in Ministerul Economiei.

Emil Boc: Actualul sistem avantajeaza producatorii din centralele hidro si nucelar in detrimentul celor din sectorul termo

Premierul Emil Boc considera ca societatile care vor rezulta in urma reorganizarii vor fi capabile sa concureze cu alte companii europene. In acest moment, piata energetica a Romaniei nu are o concurenta reala, deoarece energia produsa in unitatile hidro si la centrala nucleara de la Cernavoda este favorizata in comparatie cu cea a centralelor termoelectrice. Productia de energie electrica a Romaniei se realizeaza astfel: centrale termoelectrice – 54,3%, centralele hidroelectrice – 28,4%, iar centrala nucleara – 17,3%. In ceea ce priveste productia de energie electrica in termocentrale, cele care functioneaza pe carbune produc 66%, cele pe gaze – 30%, iar cele pe pacura – 4%.

„Avem o situatie unica in Europa din acest punct de vedere, cand cele 3 componente sunt puse practic in concurenta. In realitate, acest sistem nu reprezinta un sistem concurential real, el avantajand clar producatorii din centralele hidro si nucelar in detrimentul celor din sectorul termo, cu consecinte negative si la nivel social, daca ne gandim de exemplu la domeniul minerit”, a spus Boc.

Premierul a mai spus ca Executivul va contracta un imprumut extern de cateva miliarde de euro pentru modernizarea centralelor energetice in cogenerare, deoarece unitatile de apartament nu pot reprezenta o solutie favorabila pe termen mediu pentru sistemul de incalzire. Vechile centrale termice au fost transmise la primarii cu datorii imense, iar autoritatile locale nu au capacitatea sa plateasca aceste datorii.

„Am fost unul dintre aceia care au sustinut la inceput centralele de apartament, cand au inceput sa prinda teren in Romania. Pot sa va spun, si din experienta de primar, si din exeprienta scurta de prim-ministru si din informatiile pe care le am, ca viitorul nu-l reprezinta centralele termice de apartament. Am vazut asta si in intreaga Uniune Europeana. Poate ca intr-un anumit moment a fost o solutie buna pentru familiile din Romania, dar pe termen mediu si lung solutia nu o reprezinta centralele individuale, ci sistemul centralizat, dar bine articulat si proportionat”, a spus Boc.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro