Sari direct la conținut

Secretarul de stat Achim Irimescu se intoarce la Reprezentanta Romaniei la UE

HotNews.ro
Achim Irimescu, Foto: Ministerul Agriculturii
Achim Irimescu, Foto: Ministerul Agriculturii

Secretarul de stat din Ministerul Agriculturii Achim Irimescu pleaca din functia guvernamentala pentru a ocupa un post la Reprezentanta Permanenta a Romaniei pe langa Uniunea Europeana.

Informatia a fost confirmata, marti, de Irimescu, pentru HotNews.ro.

El va reveni astfel in functia de ministru consilier la Reprezentanta, post pe care il ocupase si inainte sa vina la Ministerul Agriculturii in mai 2012.

Irimescu urmeaza sa plece la Bruxelles de la 1 februarie 2014.

Achim Irimescu a lucrat la Reprezentanta Permanenta a Romaniei la UE, Bruxelles, in perioada decembrie 1998-mai 2012, ca ministru-consilier, sef sectie agricultura, reprezentant al Romaniei in Comitetul Special Agricol.

In perioada august 1990 – noiembrie 1998, el a activat in Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, ca sef serviciu si consilier superior.

A mai lucrat la Institutul de cercetari stiintifice si inginerie tehnologica pentru masini si utilaje agricole (1985-1990) si la Intreprinderea de utilaj chimic si forja, Rm. Valcea (august 1983 – decembrie 1985).

Achim Irimescu este doctor in economie agrara la ASE Bucuresti si licentiat al Facultatii de Tehnologie a Constructiilor de Masini din Politehnica Bucuresteana.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro