Skip to content
Life

INTERVIU. Secretele filmului SF sud-coreean „Hope”, filmat în Retezat și Făgăraș, povestite de unul dintre românii care au lucrat la producție/ De ce a fost aleasă România

Gruia Dragomir
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Cum au ajuns extratereștrii și scenele de acțiune din „Hope”, cel mai scump film sud-coreean făcut vreodată, în Munții Retezat și pe Valea Sâmbetei, Făgăraș? Alegerea României nu a fost întâmplătoare. Regizorul Na Hong-jin a vizitat zeci de locații și a ales Munții Carpați pentru decorul sălbatic de care avea nevoie. HotNews a discutat cu Răzvan Gheorghiu, unul dintre profesioniștii români care a lucrat la super-producția coreeană, ce a intrat în acest weekend și în cinematografele românești. „Retezatul este absolut spectaculos”, a povestit Gheorghiu.

  • „Îmi aduc aminte la prima interacțiune cu Retezatul că mă simțeam ca și cum aș explora o pădure de pe altă planetă. Totul era sălbatic, cu plante cu aspect absolut exotic”, spune românul care a coordonat secvențele de acțiune și cascadoriile cu cai din film. 
  • În pădurile din Retezat s-a filmat timp de 29 de zile și alte două zile pe Valea Sâmbetei, în Făgăraș, iar producția ar fi cheltuit peste un milion de dolari în România, din bugetul total de 74 milioane de dolari.
  • În film s-a tras cu arme reale, cu AK-47, „una dintre cele mai zgomotoase arme din lume”, mai spune Răzvan Gheorghiu. 

Regizorul filmului, Na Hong-jin, a declarat în interviuri că echipa a analizat munți din mai multe țări europene și a considerat că România oferea combinația potrivită de teren, dar și sprijin pentru producție. Astfel, pădurile din Carpați și caii din România au devenit personaje într-o poveste apocaliptică în care creaturile extraterestre, luptele, urmăririle cu mașini și caii se întâlnesc într-un spectacol cinematografic cu un buget estimat la aproape 100 de miliarde de woni, circa 74 de milioane de dolari.

Printre profesioniștii români care au lucrat la producție se numără Răzvan „Horsay” Gheorghiu, creditat în „Hope” cu ambele sale roluri – „Stunt Coordinator: Romania” și Horse Master. 

Gheorghiu are în spate 27 de ani de activitate și participarea la peste 200 de producții internaționale și românești. Pentru „Hope”, a coordonat alături de echipa sa secvențe de acțiune și cascadorii ecvestre senzaționale, dar în care siguranța actorilor și a cailor a trebuit să fie pusă laolaltă cu exigențele unui regizor cunoscut pentru atenția obsesivă acordată detaliilor.

HotNews a discutat cu Răzvan Gheorghiu despre cum se construiește o cascadorie pentru o producție de asemenea dimensiuni, cum au fost pregătiți caii și actorii, ce a presupus lucrul cu echipa coreeană și câtă muncă, risc și coordonare se ascund în spatele câtorva secunde de acțiune pe care spectatorul le vede pe ecran. 

Ce roluri a avut în producția filmului românul Răzvan Gheorghiu

– Când ați intrat în acest proiect cinematografic și care au fost responsabilitățile dumneavoastră, concret?
– Răzvan Gheorghiu: În cadrul acestei producții am ocupat ambele poziții de conducere, atât stunt coordinator, cât și cea de „horse master”. Stunt coordinatorul se ocupă cu designul secvențelor de acțiune, coordonarea cascadorilor, cât și a actorilor în secvențele periculoase care implică lupte, zboruri fantastice, căzături de pe cai etc. Horse masterul dresează, antrenează și furnizează cai pentru industria cinematografică, se ocupă totodată și de logistica de transport și cazare a cailor, îngrijitorilor etc., iar pe platourile de filmare, în permanență, supraveghează și ține sub control caii, cât și elementele cu care acești cai vin în contact (poziționarea camerelor, asistă actorii în permanență etc.).

– Câte zile ați lucrat efectiv la „Hope” în România și cum s-au împărțit filmările între Retezat și zona Făgăraș – Valea Sâmbetei? Din informațiile publice, în Retezat s-a filmat 29 de zile, iar Valea Sâmbetei a fost folosită pentru alte secvențe de acțiune.
– Producția unui film începe cu mult înainte de a da motor la camere pentru prima dată. În cazul nostru, cu aproximativ 10 luni înainte am primit scenariul. Câteva luni mai târziu am mers cu regizorul, omologul meu coreean și echipa de producție în diverse locații pentru a găsi și stabili unde și ce este posibil să realizăm conform scenariului și, ulterior, am intrat cu 6 săptămâni înainte de a ne muta în Retezat în repetarea și pregătirea secvențelor de acțiune, împreună cu echipa mea, cât și cu cea coreeană, mai întâi în baza noastră ecvestră de lângă București și ulterior direct în locațiile din Retezat.

– Cum a arătat o zi de filmare pentru dumneavoastră pentru „Hope”?
– O zi de filmare începe foarte devreme. În cazul nostru, plecam la 5 dimineața la grajdurile unde țineam cazați caii, îmbarcam caii și parcurgeam aproximativ 1 oră până în locația de filmare, după care, la 7 dimineața, eram gata de filmare la set, cu cai, cascadori, echipamente, camioane etc.

– Când ați intrat în proiect, ce vi s-a cerut de fapt să construiți? Ați primit deja scenele și storyboardurile de la Na Hong-jin și trebuia să găsiți soluțiile tehnice pentru ele sau ați participat încă din faza de pregătire la conceperea scenelor de acțiune?
– Designul acestor secvențe de acțiune se realizează într-un mod foarte complex. Scenariul este cel care dictează ce urmează să se întâmple, iar regizorul este cel care adaptează, solicită, modifică scenariul în funcție de viziunea regizorală, aportul lui fiind esențial la realizarea acestor secvențe. 

Storyboardurile apar mai târziu, când foarte multe detalii au fost deja parcurse, în așa fel încât aceste storyboarduri să reflecte cât mai în amănunt ceea ce se dorește să se realizeze. Noi oferim condițiile tehnice de realizare în așa fel încât să fie cât mai spectaculos, dar în maximă siguranță. Previzualizăm fiecare acțiune în parte cu ajutorul cascadorilor, prezentăm regizorului, iar el aprobă sau oferă indicii esențiale cu privire la acțiune.

Cum se alege o pădure pentru cascadorii cu cai

– Regizorul Na Hong-jin a analizat peste 20 de păduri înainte să aleagă România, iar Retezatul a fost una dintre principalele locații. Din perspectiva dumneavoastră., ce are Retezatul atât de special și, în același timp, atât de dificil?
– Retezatul este absolut spectaculos. Îmi aduc aminte la prima interacțiune cu pădurea de acolo că mă simțeam ca și cum aș explora o pădure de pe altă planetă. Totul era sălbatic, cu plante cu aspect absolut exotic.

– Ce trebuie să verifici într-o pădure înainte să poți spune: „Da, aici putem face cascadoria asta cu cai”?
– Este foarte important să verifici calitatea solului. Aici, fiind vorba de cai, trebuia să ne asigurăm că solul suportă greutatea calului cu ușurință și nu sunt gropi, rădăcini sau alte pericole ascunse care ar fi putut conduce la un accident. Dificultatea acestei locații în Retezat constă în faptul că este o locație izolată, cu acces dificil și totul trebuie pregătit minuțios din punct de vedere logistic. Aici trebuie să menționez că echipa de producție a filmului, sub conducerea producătorului din partea română, Laura Dulea, a făcut un lucru extraordinar, cu un efort uriaș, și ne-a facilitat și furnizat tot ce era nevoie pentru realizarea secvențelor.

Răzvan Gheorghiu. FOTO: Arhiva personală

– Una dintre imaginile importante ale filmului (apare și pe poster) este calul alb care aleargă prin pădure. Na Hong-jin a spus că avea nevoie de cel puțin 200 de metri pentru ca animalul să poată accelera în galop, apoi să încetinească și să se oprească. Cum transformi o asemenea cerință artistică într-un traseu sigur pentru cal și actor?
– Calul alb din aceste scene este o legendă în lumea cailor de film, se numește Sultan și este un cal spaniol din rasa P.R.E. (n.r. Rasă Pură Española), un cal dresat la superlativ, docil și care nu se sperie de nimic. Secretul constă în pregătirea minuțioasă a fiecărui pas, antrenarea actorilor fiind obligatorie, ei beneficiind de 3 săptămâni de pregătire specifică cu asistenții mei, Nicolae Stoica, Ionuț Cățean și Florin Bărcun. Înaintea fiecărei duble, fiecare metru de potecă pe care galopau caii era inspectat cu atenție, iar acolo unde lucrurile aveau un potențial periculos interveneau dublurile actorilor și realizau acțiunea respectivă.

– Zo In-sung, unul dintre actorii principali, a povestit că s-a antrenat luni de zile pentru călărie și că în România a descoperit că animalele aveau alte obiceiuri decât caii cu care lucrase în Coreea.
– Caii de film reacționează la comenzile universale de bază, dar și la diverse semne sau comenzi. Caii noștri nu sunt niște cai obișnuiți, ei fiind antrenați în înalta școală de dresaj ecvestru, pot părea la prima vedere un pic diferiți.

– Dumneavoastră, ca horse master, cum evaluați un cal pe care îl întâlniți pentru prima dată și cum decideți ce poate și ce nu poate face în fața camerei?
– În primul rând, la un cal de film primează caracterul. El trebuie să fie un cal care nu se impresionează ușor și să fie lipsit de agresivitate față de alți cai și oameni și, nu în ultimul rând, să fie într-o stare fizică bună. Caii nu ajung pe platourile de filmare doar în baza unei analize, ei parcurg un program de pregătire specifică pe parcursul mai multor ani și abia după aceea sunt introduși pe platourile de filmare.

În film s-a tras cu arme reale

– Care a fost cea mai complicată scenă cu cai din HOPE? Și cât de mult din ceea ce vedem în film a fost făcut efectiv de actori, cât de mult de cascadori și cât a fost construit ulterior prin montaj sau efecte vizuale?
– Am avut mai multe praguri de depășit. În primul rând, s-a dorit ca de la bun început să se tragă cu arme reale de pe acești cai și nu cu orice armă, ci cu AK-47, una dintre cele mai zgomotoase arme din lume, prag pe care l-am depășit după o perioadă de desensibilizare îndelungată.

– Cea mai complicată a fost secvența care a ajuns și în trailerul filmului, unde Sung Ki este luat de haină din zona cefei din galopul calului și ridicat prin aer pe o lungime de aproximativ 30 de metri și, ulterior, eliberat pe pământ, o secvență care a implicat wire rigging, cât și folosirea reală a calului, un compozit foarte complicat de realizat, în care au lucrat atât actorii, cât și cascadorii.

Regizorul Na Hong-jin este adeptul realizării practice a secvențelor, cu o atenție uimitoare la detalii, deci mare parte din acțiuni au fost realizate practic de către actori și numai unde riscul era foarte, foarte mare au fost dublați de cascadori, iar la final, cu ajutorul din partea echipei de Visual Effects, au fost creați extratereștrii din film.

– Într-un film, actorul știe ce urmează să facă, dar calul nu știe că este într-un film. Cum îl pregătiți pentru camere, drone, zgomote, arme, explozii și toate lucrurile nenaturale care se întâmplă în jurul lui pe platou?
– Calul nu știe, dar învață extraordinar de repede, de multe ori învață ce are de făcut înaintea călărețului. Cât despre antrenamentul acestor cai, vă pot spune că este foarte multă muncă și de foarte mult antrenament.

– Na Hong-jin este un regizor care poate filma aceeași scenă de foarte multe ori până obține exact imaginea pe care o dorește. Cum gestionezi o cascadorie care trebuie repetată de zeci de ori? Există un moment în care spuneți „stop”, chiar dacă regizorul încă nu a obținut cadrul dorit?
– Regizorul Na Hong-jin este un perfecționist și nu de puține ori s-a filmat un număr de duble impresionant până toate elementele constitutive ale acțiunii erau perfecte. Din nou trebuie să mă repet, dar, ca să poți gestiona o cascadorie de nenumărate ori, ai nevoie de o pregătire foarte atentă, cu atenție sporită la detaliile care au impact direct pe siguranță. Sunt momente în care trebuie să spui „Stop” atunci când lucrurile se precipită sau devin nesigure, dar doar pentru moment, până ce acele lucruri sunt corectate.

– Cum a fost colaborarea cu echipa coreeană și ce a fost diferit față de alte producții internaționale la care ați lucrat?
– Coreenii sunt niște oameni foarte prietenoși și foarte dedicați meseriei lor, care nu ezită să ajute în orice situație. A fost o experiență fantastică în a lucra cu ei. Diferit a fost unitatea de care au dat dovadă pe tot parcursul filmărilor și vă pot spune că am rămas prieten și încă ne scriem cu foarte mulți dintre ei.

– După ce ați văzut filmul terminat, care este scena la care vă uitați altfel decât un spectator obișnuit? Cea în care știți exact câtă pregătire, coordonare, muncă și risc au fost în spatele celor câteva secunde de pe ecran?
– Secvența în care Sung Ki lovește din galopul calului un trunchi de copac care îl face să cadă pe spate rămâne cea mai greu de realizat și cu riscurile cele mai mari.