Sectorul SIF-urilor a crescut cu 4,4% in sedinta bursiera de marti
Bursa si-a continuat si marti trendul ascendent, cel mai mare avans fiind inregistrat pe sectorul societatilor de investitii financiare. Astfel, indicele SIF-urilor s-a apreciat cu 4,4%, in vreme ce pe celelalte sectoare s-au inregistrat cresteri de peste 2%.
BET-C, indicele compozit al BVB, a avansat cu 2,67%, pana la 2.019,04 puncte, iar indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate, a urcat cu 3,02%, la 3.166,00 puncte. BET-FI, indicele celor cinci societati de investitii financiare, a ajuns la 16.696,77 puncte, cu 4,42% mai mult decat in sesiunea anterioara.
Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri listate la BVB, s-a apreciat cu 3,47%, pana la 312,78 puncte, iar BET-NG, indicele care reflecta evolutia companiilor energetice, a avansat cu 2,47%, la 474,61 puncte.
Lichiditatea pietei reglementate a Bursei de Valori Bucuresti (BVB) a crescut cu 42,7%, pana la 33,58 milioane lei, echivalentul a 8,08 milioane lei.
Pe sectorul actiunilor pietei reglementate s-au inregistrat schimburi in valoare de 33,02 milioane lei. SIF Oltenia a inregistrat cel mai mare rulaj din piata, de 6,80 milioane lei, urmata de SIF Moldova si BRD – Groupe Societe Generale, cu un rulaj de 5,40 milioane lei, respectiv 4,55 milioane lei. Petrom ocupa cea de-a patra pozitie in top, cu o valoare a schimburilor de 2,87 milioane lei, iar SIF Transilvania se afla pe locul cinci, cu 1,5 milioane lei.
Pe sectorul destinat obligatiunilor s-au incheiat tranzactii cu titluri de stat (340.060 lei) si obligatiuni emise de Municipiul Bacau (2.614 lei).
Pe piata derivatelor au fost incheiate doua contracte avand ca suport cursul EUR/RON cu scadenta pe luna iunie, la un pret mediu de 4,1890 lei, cu o valoare de 209.460 lei.
Cele mai mari cresteri de pret le-au inregistrat titlurile Socep (14,88%), Amonil (14,73%) si Transilvania Constructii (13,60%), in vreme ce actiunile UCM Resita (-13,64%), UAMT (-13,01%) si Condmag (-12,22%) s-au aflat in topul pierderilor.