Sectorul SIF-urilor a scazut cu 3,5% in sedinta de luni a BVB
Indicii Bursei de Valori Bucuresti (BVB) au inregistrat scaderi substantiale in prima sedinta de tranzactionare a saptamanii, sectorul societatilor de investitii financiare fiind cel mai afectat.
BET-C, indicele compozit al BVB, a coborat cu 2,05%, la 3.037,01 puncte, iar indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide titluri listate, a scazut cu 2,20%, la 5.160,52 puncte.
BET-FI, indicele celor cinci societati de investitii financiare, a pierdut 3,56%, ajungand la 22.747,62 puncte.
Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri listate la BVB, s-a depreciat cu 2,68%, la 470,53 puncte, iar BET-NG, indicele care reflecta evolutia companiilor energetice, a scazut cu 1,62%, la 753,26 puncte.
Rulajul de pe piata reglementata a BVB a fost de 14,28 milioane de lei, adica 3,33 milioane de euro, cu 56,5% mai putin decat la sfarsitul saptamanii trecute.
Pe sectorul actiunilor s-au inregistrat schimburi in valoare de 13,65 milioane de lei. Actiunile SIF Oltenia, care au scazut cu 3,57%, au avut cel mai mare rulaj din piata, de 3,30 milioane de lei, urmate de titlurile BVB (-1,60%) si SIF Moldova (-4,92%) cu schimburi de 1,88 milioane de lei, respectiv 1,69 milioane de lei. Pe locul patru in top se afla titlurile BRD (2,44%), cu o valoare a schimburilor de 1,44 milioane de lei, iar pe cinci se gaseste SIF Transilvania (-3,51%), cu 1,01 milioane de lei.
Tranzactiile cu unitati de fond OTP WiseRO s-au ridicat la 303.458 lei, iar cele cu unitati iFond Financial Romania au fost de 55.461 lei. Cu unitatile de fond STK Emergent si OTP Green Energy s-au efectuat tranzactii in valoare de 3.360 lei, respectiv 340 lei.
Schimburile cu produse structurate au fost in valoare de 251.098 lei.
Pe piata derivatelor a fost incheiat un contract avand ca suport cursul EUR/RON cu scadenta pe luna decembrie, la un pret de 4,2970 lei si o valoare totala de 21.485 lei.