Șefa revistei Viva!: Pozele cu Elena Udrea gravidă sunt trimise de ea, noi nu am reușit să ajungem în Costa Rica / Șefa unei agenții spune că sunt clienți care se disociază de publicație
Pozele cu „Elena Udrea însărcinată”, publicate într-un pictorial de revista Viva!, nu au fost realizate de echipa publicației, ci au fost trimise de ea pe e-mail, a spus joi, într-un interviu video live pe Facebook, redactorul-șef al Viva!, Dana Enache. Aceasta mai spune, în precizări publicate tot pe Facebook de revistă, că cere scuze public pentru folosirea inadecvată a termenului exil, pe copertă.
Precizările vin după ce presa și multi utilizatori ai rețelelor sociale au criticat publicarea pictorialului de către Viva!, în condițiile în care, cel puțin în materialele promoționale de azi, nu se menționează deloc faptul că Elena Udrea a fost condamnată, dar scrie că ea „trăiește în exil”.
Intervențiile de joi ale revistei Viva! și ale redactorului-șef au loc în condițiile în care pictorialul pare să producă reacții nedorite pentru publicație. Ileana Badiu, managing partner al agenției Wunderman, a scris pe Facebook joi:
- „Clientii mei de agentie care sponsorizau evenimentul Viva Influencers Party au decis sa se disocieze de publicatie. Adica sa se retraga. Adica sa-si retraga bugetele. Cum este si firesc in asemenea situatie. Ideea este ca facand compromisuri poti castiga. Poate… dar doar pe termen scurt. Nici nu cred ca asta-i un principiu de business, cred ca-i un principiu de bun simt. Ce pare ca vei castiga pe o parte, pierzi de fapt inzecit pe cealalata parte deoarece asa-i legea compromisului iar eu asa am invatat de cand ma stiu.#viva #faravalori #pacat”
Ce spune, între altele, Dana Enache în interviul video:
- [Înainte de publicare] Nu mi-a cerut să vadă titlul articolului, nu mi-a cerut să vadă imaginile pe care le-am selectat dintre cele trimise de ea
- Noi am primit fotografiile de la ea după ce, într-adevăr, în prealabil discutaserăm și despre posibilitatea de a merge în Costa Rica, o echipă de aici, de la noi, să facem acest pictorial. Din anumite rațiuni, pe care aș putea să le spun, nu am reușit să ajungem acolo. Am convenit cumva de comun acord să facă ea acest pictorial, împreună cu iubitul ei, Adrian Alexandrov, pentru că nu este un pictorial… într-adevăr, pentru copertă am ales o poză doar cu ea pentru că deaspre ea e vorba, dar la interior, în revistă, sunt și câteva fotografii cu partenerul ei de viață, cu tatăl copilului
- Din clipa în care Elena Udrea mi-a trimis mie pe e-mail aceste fotografii și ulterior mi-a trimis și răspunsurile la întrebări, comunicarea noastră aproape că a încetat
Vezi declarațiile în interviul video (min. 17-18):