Sari direct la conținut

Șefii site-ului Digi 24, Dan Turturică și Laurențiu Mihu, dați afară. De astăzi sunt în preaviz

HotNews.ro
Șefii site-ului Digi 24, Dan Turturică și Laurențiu Mihu, dați afară. De astăzi sunt în preaviz

Șeful site-ului de știri Digi24.ro, Dan Turturică, adjuncul său Laurențiu Mihu și cel puțin doi jurnaliști de la online-ul postului de știri au fost concediați, potrivit informațiilor HotNews.ro. Site-ul Paginademedia.ro îi numește și pe ziariștii Doru Cireașă (economic) și Andreea Nicolae (politic) printre cei care trebuie să plece. Contactat de HotNews.ro, Laurențiu Mihu a confirmat că „suntem în preaviz”, fără a face alte comentarii.

  • UPDATE Vineri după-amiază, Mihu a distribuit pe contul său de Facebook, fără alt comentariu, o știre din 11 august 2018, referitor la faptul că site-ul Digi a fost cel mai citit din România în ziua protestului diasporei, desfășurat în ziua precedentă și soldat cu intervenția violentă a jandarmilor

Concedierile au loc într-o perioadă în care mai mulți jurnaliști, inclusiv prezentatori, de la Digi 24 au fost concediați sau și-au anunțat plecarea, începând cu Tudor Mușat acum o lună și terminând cu Adriana Nedelea astăzi.

Din informațiile HotNews.ro, ziariștii de la online care au fost anunțați joi că trebuie să plece ar fi plătiți printr-o formă contractuală în care contractul se prelungește lunar, dacă nu există obiecții. Acum ar fi apărut obiecții, iar contractul nu ar mai fi fost prelungit pentru încă o lună. Motivul oficial ar ține de reduceri de costuri ce ar fi implementate la Digi.

Din informațiile HotNews.ro, nu a fost stabilită, până acum, o nouă conducere editorială.

Turturică și Mihu au venit la Digi 24 după ce au plecat de la România liberă, la sfârșitul lui 2015. La site-ul postului de știri, ei aveau drept scop să dea o identitate mai clară platformei și să crească audiența. În februarie a.c., potrivit Studiului de Audiență și Trafic Internet (SATI), Digi24.ro a ocupat primul loc la categoria Știri și Analize, din punct de vedere al clienților unici, vizitelor și afișărilor.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro