Sari direct la conținut

Șeful ANAF după ce i-a numit nemernici pe doi inspectori antifraudă: O parte din sindicate s-au simțit amenințate. Păi spun o realitate

HotNews.ro
Lucian Heius, Foto: Hotnews
Lucian Heius, Foto: Hotnews

Viziunea mea asupra ANAF nu înseamnă număr de amenzi, dosare penale făcute. Mă lupt împotriva acestor mentalități care încă se mai simt în rândul inspectorilor noștri, a declarat Lucian Heiuș, președintele Fiscului, făcând referire la afirmațiile de săptămâna trecută când a spus: doi nemernici, că nu-i pot numi inspectori Antifraudă, au amendat 4 țărani cu câte 30.000 de lei.

„Paradoxal că sindicatele, o parte din ele, s-au simțit amenințate: Cum poate un președinte să spună așa ceva? Păi spun o realitate care nu trebuie să se mai întâmple”, a spus Heiuș.

El a zis că nu-l interesează număr de amenzi, număr de dosare penale făcute.

„Mă interesează creșterea conformării voluntare la declarare și plată. Asta trebuie să înțeleagă și colegii mei pentru că asta este viziunea noastră corectă a Fiscului”, a explicat șeful Fiscului, în cadrul unui eveniment organizat de PwC România.

Cel care face o infracțiune, spune el, fără discuție că trebuie să fie tratat ca atare.

„Cel care face o faptă care se încadrează la contravenție, trebuie să fie încadrat în funcție de gravitatea ei, nu doar de dragul de a da și a bifa ceva. Nu ăsta este scopul final”, a mai arătat Heiuș.

El a spus săptămâna trecută că „Din păcate, nu întotdeauna lucrurile care se întâmplă la nivelul ANAF-ului sunt pozitive. Doi inspectori de la Antifrauda Deva au considerat că în partea de vest a României evaziunea fiscală s-a terminat. Acești indivizi, că nu-i pot numi inspectori antifraudă s-au dus în luna octombrie și au dat 4 amenzi în valoare de câte 30.000 de lei unor oameni, unor țărani care stăteau pe marginea drumului în fața casei lor și vindeau niște mere, struguri, având certificate de producători”.

În mintea lor – a continuat numărul 1 din ANAF- au considerat că în Timișoara toate cluburile fiscalizează toate veniturile, că toate marile restaurante fiscalizează tot ceea ce vând, că achizițiile intracomunitare din Arad sunt înregistrate și fiscalizate, că în Caraș nu se mai face contrabandă cu alcool.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro