Sari direct la conținut

Seful BERD: Situatia din Ungaria prezinta un risc pentru statele din regiune, care trebuie sa ia masuri

HotNews.ro

Vanzarile masive derulate pe piata financiara si monetara ungara dupa suspendarea acordului cu FMI si UE prezinta un risc pentru alte state est-europene, care pot combate cel mai bine acest fenomen prin reforme economice, a declarat Thomas Mirow, presedintele BERD, potrivit Mediafax care citeaza ziarul german Handelsblatt. El a subliniat ca exemplul Ungariei arata cat de importanta este o politica fiscala solida.

„Cazul Ungariei are si un risc de contagiune pentru alte state est-europene, dar acestea se pot proteja prin continuarea reformelor si restructurarilor. Cred ca guvernul ungar va conveni asupra unei solutii cu FMI in urmatoarele saptamani”, a spus presedintele BERD.

Thomas Mirow a mai aratat ca performantele economiilor din Europa de Est variaza, Polonia aflandu-se intr-o situatie foarte buna, in timp ce alte tari din regiune, precum Bulgaria si Romania, sunt inca in recesiune.

Forintul si activele ungare de capital au fost vandute masiv luni, dupa ce guvernul de la Budapesta a respins masurile de austeritate cerute de FMI si UE pentru continuarea programului de imprumut extern. Sfarsitul prematur al discutiilor dintre autoritatile ungare si reprezentantii FMI/UE a zdruncinat increderea investitorilor, determinand scaderea forintului cu peste 3% in numai o zi.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro