Sari direct la conținut

Șeful celei mai mari bănci de pe Wall Street sugerează că bursa americană e „oarecum umflată”

HotNews.ro
Șeful celei mai mari bănci de pe Wall Street sugerează că bursa americană e „oarecum umflată”
Jamie Dimon, CEO-ul JPMorgan Chase, în timpul unei audieri din Congresul american, FOTO: dpa picture alliance / Alamy / Profimedia Images

Jamie Dimon, CEO-ul celei mai mari bănci de investiții de pe Wall Street, a declarat miercuri că acțiunile companiilor listate pe bursa americană sunt supraevaluate și că rămâne precaut din cauza riscurilor asociate cu deficiturile bugetare, inflația și tulburările geopolitice, relatează CNBC.

„Prețurile activelor sunt oarecum umflate, conform oricărui indicator. Se află în top 10% sau 15%” din evaluările istorice, a declarat Dimon, CEO-ul JPMorgan Chase, pentru CNBC în Elveția, unde participă la Forumul Economic Mondial de la Davos.

Dimon a precizat că se referă în special la bursa americană, aflată în mijlocul unui trend ascendent de mai mulți ani. Indicele S&P 500 a înregistrat creșteri anuale consecutive de peste 20% în 2023 și 2024, fiind prima dată când acest lucru se întâmplă în ultimul sfert de secol. Anul trecut, Dimon chiar a afirmat că acțiunile propriei companii sunt scumpe.

De asemenea, Dimon a menționat că anumite segmente ale pieței obligațiunilor, cum ar fi datoria suverană, se află „la maxime istorice”.

„Așa că da, sunt la niveluri ridicate, iar pentru a justifica aceste prețuri, ai nevoie de rezultate destul de bune”, a spus Dimon. „Strategiile pro-creștere ajută la realizarea acestora, dar există și aspecte negative, care pot să te ia prin surprindere”, a avertizat el.

Șeful JPMorgan Chase spune că este mai precaut decât alți bancheri

În vârstă de 68 de ani, Dimon este una dintre cele mai respectate voci din domeniul financiar, după ce a transformat JPMorgan în cea mai mare bancă americană, conform mai multor criterii, inclusiv în ceea ce privește valoarea activelor gestionate și propria capitalizare de piață.

Acesta a transmis mesaje de avertizare încă din 2022, când a declarat că un „uragan” se îndreaptă spre economia americană.

Totuși, acea furtună nu s-a materializat, deoarece SUA au depășit așteptările privind creșterea economică în ultimii ani, iar alegerea lui Donald Trump în noiembrie a crescut speranțele legate de rezultatele celei mai mari economii a lumii.

„Sunt puțin mai precaut în privința multor subiecte”, a admis Dimon miercuri. „Ceea ce mă îngrijorează puțin este cheltuiala în deficit; este o problemă globală, nu doar una americană”, a spus el. „Și întrebarea conexă: ‘Va dispărea inflația?’ Nu sunt foarte sigur”, a adăugat șeful JPMorgan Chase.

INTERVIURILE HotNews.ro