Seful Directiei Juridice din BNR preia coordonarea Centrului de Solutionare Alternativa a Litigiilor dintre banci si clienti. Desi se proclama neutru, Centrul e finantat de banci
Alexandru Paunescu, directorul Directiei Juridice al BNR, va prelua de luni, 3 octombrie, sefia coordonarii Centrului de Solutionare Alternativa a Litigiilor in domeniul Bancar (CSALB), au transmis vineri oficialii CSALB intr-un comunicat de presa. CSALB este o institutie cu rol de mediere intre clienti si banci, dar independenta ei poate fi pusa sub semnul indoielii, cata vreme CSALB e finantata prin contributiile financiare ale bancilor.
- Citeste aici un interviu acordat HotNews.ro de Alexandru Paunescu, seful Directiei Juridice din BNR.
Colegiul de Coordonare al CSALB este format din cinci membri, desemnati de ANPC, ARB, BNR, asociatiile de consumatori si un membru independent. Acesta este ales de catre primii patru membri desemnati. Mandatul fiecarui reprezentant in Colegiul de Coordonare al CSALB este de 5 ani, cu posibilitatea de reinnoire o singura data. Presedintele Colegiului de Coordonare este ales prin rotatie, dintre cei cinci membri, avand un mandat de un an.
„Din experienta acumulata in 6 luni de functionare a centrului SAL am ajuns la concluzia ca nevoile oamenilor care deriva din litigiile cu institutiile financiar bancare si nebancare sunt extrem de variate. Si, indiferent ca vorbim de litigii insemnate financiar sau doar simbolice, ele sunt la fel de importante pentru consumatori, ca si nevoia de a le rezolva. De aceea, am si renuntat la plafonul de 1.000 de lei, despagubire sub care nu demaram, pana acum, procedurile SAL. Am decis sa imbunatatim si normele de aplicare a procedurilor ca sa usuram accesul consumatorilor la solutionarea amiabila, dar si pentru eficientizarea activitatii tuturor celor implicati in derularea procedurilor SAL”, declara in urma cu mai putin de o luna Alexandru Paunescu.
In mod normal, o instata neutra care ar dori sa se implice intr-un litigiu intre doua parti nu ar trebui sa fie finantata de una dintre respectivele tabere direct implicate, indiferent de argumentele invocate.