Șeful DNA, despre dosarul Tel Drum – Liviu Dragnea, care trenează de 2 ani: Probabil până la sfârşitul anului va fi dată o soluţie
Procurorul-şef interimar al DNA, Călin Nistor, susține, din nou, că „probabil” până la sfârşitul acestui an va fi dată o soluţie în dosarul Tel Drum, în care fostul lider PSD Liviu Dragnea este urmărit penal încă din noiembrie 2017 pentru constituirea unui grup infracţional, abuz în serviciu şi deturnarea de fonduri europene.
Prezent miercuri la o dezbatere privind investigarea fraudelor cu fonduri europene, Călin Nistor a fost întrebat de jurnalişti când va fi trimis dosarul Tel Drum în instanţă.
„Procurorul este independent pe soluţie şi pe activitatea de urmărire penală. Practic, despre dosarul Tel Drum eu sper ca până la sfârşitul anului procurorul de caz să dea o soluţie. Probabil până la sfârşitul anului va fi dată o soluţie în acest caz”, a spus Nistor, citat de Agerpres.
Dosarul Tel Drum este instrumentat de procurorul DNA Alexandra Lăncrănjan.
În dosarul Tel Drum, procurorii DNA au anunţat în 13 noiembrie 2017 că Liviu Dragnea este urmărit penal pentru constituirea unui grup infracţional, abuz în serviciu şi infracţiuni privind deturnarea de fonduri europene, în legătură cu favorizarea companiei în privinţa acordării de contracte. DNA preciza că dosarul s-a constituit în urmă unei sesizări a OLAF.
Procurorii spun că, în calitate de președinte al Consiliului Județean Teleorman, Liviu Dragnea ar fi înființat în 2001 un grup infracțional organizat „care acționează și în prezent”, format din funcționari ai instituțiilor din administrația publică și oameni de afaceri. DNA menționa că acest grup infracțional organizat ar fi furnizat fonduri pentru PSD, prin donații ale membrilor.
Procurorii au pus sechestru de peste 127 milioane lei (peste 27 de milioane euro) asupra bunurilor lui Liviu Dragnea. Un teren de aproape 3.000 de metri, un apartament de 80 de metri pătraţi, două maşini şi mai multe sume de bani aflate în conturile lui Liviu Dragnea sunt printre bunurile sechestrate, anchetatorii căutând şi altele care i-ar aparţine liderului PSD.
Liviu Dragnea este încarcerat la Penitenciarul Rahova din 27 mai, când a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție la trei ani și jumătate de închisoare în procesul privind angajările fictive de la Direcția pentru Protecția Copilului Teleorman. Fostul lider al PSD mai are o condamnare definitivă de doi ani de închisoare cu suspendare, primită în aprilie 2016 în dosarul Referendumului.
În luna martie, Secția pentru anchetarea magistraților a transmis către DNA patru cereri de preluare a dosarului Tel Drum, motivând că în această cauză sunt vizați și magistrați. Fostul procuror general Augustin Lazăr a decis ca dosarul Tel Drum să fie instrumentat în continuare de Direcția Națională Anticorupție.