Sari direct la conținut

Seful FMI: Este posibil sa se fi incheiat cea mai grava etapa a crizei financiare

HotNews.ro

Etapa cea mai grava a crizei financiare este posibil sa se fi incheiat, a declarat luni Dominique Strauss-Kahn, directorul Fondului Monetar International (FMI), citat de Reuters. Acesta a mai spus ca institutia internationala a invatat din aceasta criza si va propune reformarea sistemului financiar international.

Seful FMI este de parere ca statele ar trebui sa intervina atunci cand este necesar, in conformitate cu propriile nevoi, insa este important ca orice interventie sa fie „masiva”.

Ministrii de finante si guvernatorii bancilor centrale din cele mai bogate sapte tari ale lumii, reuniti vineri la Washington, au anuntat un plan de actiune in cinci puncte, prin care se angajeaza sa impiedice falimentul oricarei banci importante, incercand astfel sa limiteze efectele crizei. De asemenea, membrii G7 s-au angajat sa ia toate masurile necesare pentru deblocarea creditelor si a pietelor monetare astfel incat bancile si institutiile financiare sa aiba acces larg la lichiditati si capitaluri.

Totodata, liderii statelor din zona euro au adoptat duminica un plan pentru a restabili increderea pietelor. Acest plan cuprinde o garantie pentru imprumuturile interbancare si o posibila recapitalizare a bancilor.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro