Sari direct la conținut

Șeful Transgaz- avalanșă de reproșuri față de partenerii din Ungaria, Bulgaria și Grecia, dar și Romgaz: Să se țină de treabă, nu doar declarații de fațadă ale înalților oficiali, că de povești ne-am săturat toți

HotNews.ro
Ion Sterian, Foto: AGERPRES
Ion Sterian, Foto: AGERPRES

​Finalizarea gazoductului BRUA pare că reprezintă o bună ocazie pentru Ion Sterian, directorul general al Transgaz, să reproșeze partenerilor săi din Bulgaria și Grecia slaba implicare în proiectele comune. Șeful Transgaz nu s-a limitat doar la aceste reproșuri, ci a lansat critici și către reprezentanții Romgaz, sugerând că vine doar cu „proiecte pe hârtie” de creștere a producției de gaze. Nu a scăpat de săgeți ironice nici omologul său maghiar, despre care Sterian spune că vrea să realizeze un test de stres asupra BRUA pe 2 decembrie, imediat după Ziua Naţională a României. „Acum, că o să fim după ziua naţională, o să venim să sărbătorim împreună”, s-a adresat Ion Sterian lui Szabolcs Ferencz, CEO al FGSZ, transportatorul de gaze din Ungaria.

NOTĂ Pentru eliminarea unor confuzii, precizăm că Transgaz este transportatorul național de gaze, iar Romgaz este producător de gaze.

Ion Sterian a criticat și afirmațiile făcute de Julian Bowden, expert Oxford Institute of Energy Studies (OIES), spunând că nu cunoaște realitatea din teren, din estul și centrul Europei.

Toate aceste afirmații au fost făcute în cadrul unei conferințe la care au participat șeful Transgaz, șeful Romgaz, șeful OMV Petrom, șeful FGSZ și expertul de la Oxford.

Gazoductul BRUA, faza I, a fost finalizat duminică, însă momentul festiv va fi umbrit de faptul că lipsesc exact gazele care ar fi trebuit transportate. De aici și nemulțumirile lui Ion Sterian.

Acesta i-a luat în colimator pe toți cei prezenți la conferință, mai puțin pe Christina Verchere, CEO al OMV Petrom, care a lăudat Transgaz pentru finalizarea proiectului. „BRUA este un mare succes al Transgaz, este fundamental faptul că gazoductul a putut să fie finalizat, fundamental pentru securitatea energetică a României. Ne gândim în primul rând la exporturi, dar şi la importuri, astfel încât piaţa să fie aprovizionată la cel mai bun nivel„, a spus Christina Verchere.

Ion Sterian, către omologul ungar: Acum, că o să fim după ziua naţională, o să sărbătorim împreună

BRUA este unul dintre puținele mari proiecte ale României finalizate în 30 de ani, însă depinde de alte state sau de producătorii de gaze din România pentru a fi pe deplin util. BRUA trebuie să facă parte dintr-un așa-numit coridor vertical, care să lege sistemele de transport de gaze naturale din Bulgaria- Grecia cu cele din Ungaria, despre care țările implicate nu mai vorbesc nimic.

Ion Sterian și-a început cuvântarea cu referiri la omologul său din Ungaria, Szabolcs Ferencz, despre care a spus că s-a născut la Timișoara și că știe limba română. Szabolcs Ferencz a vorbit la conferință în limba engleză. „Îl salut pe omologul meu de la FGSZ din Ungaria, este de undeva de pe meleagurile mioritice, din zona Timişoarei, unde s-a născut, vorbeşte bine limba română şi tradiţia românească pe care pe care o are însuşită din primii 18 ani de viaţă. Îi mulţumesc pentru testul de stres, prin scrisoarea pe care mi-a trimis-o aseară. Exact pe 2 decembrie vor să ne testeze dacă am finalizat BRUA, că până acum nu se putea executa o godevilare, dacă n-au fost rezervări de capacitate„, a spus Sterian.

Șeful Transgaz pare deranjat de faptul că partea maghiară dorește să testeze BRUA pe 2 decembrie. „Îl asigur că cel puţin 200.000 de metri cubi pe oră vor fi asiguraţi, că BRUA este funcţională, și pe relaţia cu Ungaria este funcţională de o lună, să asigure capacitatea de 1,75 miliarde de metri cubi. Acum, că o să fim după ziua naţională, o să venim și cu ce am avut cu o zi înainte, să sărbătorim împreună. Puteai să amâni după 2 sau să vii cu godevilarea acum„, a mai spus Sterian.

Acesta a precizat că are o colaborare personală cu șeful FGSZ și că a avut, zilele trecute, o convorbire telefonică mai lungă, inclusiv pentru „să intrăm pe partea de cercetare, decarbonizare și injecție controlata de oxigen cu conductele de transport gaze”.

„Realitatea din estul Europei nu se cunoaște prea bine la Londra, la Oxford”

În ceea ce îl privește pe Julian Bowden, expertul de la Oxford Institute of Energy Studies (OIES), Ion Sterian s-a declarat „siderat” de anumite afirmații făcute de acesta la conferință, care dovedesc că „realitatea din teren, estul Europei, centrul Europei și Balcani nu se cunoaște prea bine la Londra, la Oxford”.

A deplâns sursa de gaze, declinul vânzărilor de gaze rusești, neavând nicio afirmație despre BRUA, ce înseamnă BRUA, pentru securitatea în aprovizionarea cu gaze a României și a țărilor din estul, centrul Europei și Balcani. Probabil că îl vom ajuta să se documenteze mai bine, pentru a avea ralitatea din teren„, a mai spus șeful Transgaz despre afirmațiilor expertului de la Oxford. Acesta i-a criticat și referirile pe care le-a făcut despre proiectul rusesc TurkStream. Julian Bowden spusese că în zonă există o gamă mai largă de acces la resurse, punând accent pe proiectul rusesc.

Despre ce vorbim noi? Despre TurkStream 2? Păi tot aceeași mărie cu aceeași pălărie. S-a redus tranzitul pe coridorul trans-balcanic, pe relația Rusia- Moldova, Rusia-Ucraina-România-Bulgaria-Grecia, și a venit Turkstream 2 din partea aceea, tot aceeași sursă (n.red. rusească). Deci nu ne putem bucura astăzi că avem surse diversificate„, a spus Sterian.

Acesta a criticat faptul că nu se întâmplă nimic pe partea de interconectare între Bulgaria și Grecia, pe coridorul vertical, în condițiile în care a fost semnat un memorandum în vara anului 2017 între statele implicate. „Nimic nu s-a întâmplat. Am încercat în numeroase rânduri, în primul rând eu, și apoi a venit la conducerea FDZS și domnul Szabolcs, să avem întâlniri, să discutăm pe configurarea coridorului vertical, cu Bulgaria în primul rând. Nimic nu s-a întâmplat, că ne-am trezit cu o opoziție totală, la nicio adresă nu au răspuns omologii noștri bulgari. Am revenit din nou și la începutul lui decembrie, anul trecut, am semnat un alt memorandum la Bruxelles, în prezența Comisiei Europene, prin DG Energy. Nimic nu s-a întâmplat și noi vorbm despre diversifcarea de surse de gaze, de voință„, a spus Ion Sterian.

În opinia acestuia, „și ceilalți, bulgari și greci, (trebuie) să se țină de treabă, nu doar de declarații de fațadă ale înalților oficiali, că de povești ne-am săturat toți„.

Aici, de fapt, inclusiv la telefon, am discutat să trimitem o scrisoare comună către BulgarTransgaz, către compania de proiect care se ocupă de interconectorul dintre Bulgaria și Grecia și către DESFA din Grecia să vedem dacă avem vreo șansă împreună, să mișcăm, să urnim lucrurile din loc. Nu s-a întâmplat mare lucru cu diversificarea surselor, cum afirma domnul Volintiru (n.red. șeful Romgaz) că avem infrastructuri variate. Dar tot același gaz îl avem. Tot aceeași sursă de gaz o avem. Transgaz a venit cu proiecte pe care le-a implementat, nu a venit cu proiecte pe hârtie„, a continuat șeful Transgaz. Adrian Volintiru, șeful Romgaz, compania producătoare de gaze, vorbise despre că diversificarea rutelor de transport care este esențială și și despre numeroasele proiecte aflate în plan.

„L-am așteptat pe domnul Volintiru luni în șir să corelăm strategia de dezvoltare a Transgaz cu strategia de dezvoltare a Romgaz. Nu s-a întâmplat nici până astăzi”

Ion Sterian a prins ocazia să ceară public Romgaz să își mărească producția de gaze, în condițiile în care consumul va crește. „Asigur că BRUA funcționează, va transporta gaze și va trebui mărită capacitatea. În România, consumul de gaze, pe declinul producției onshore a Romgaz, a Petrom, se va accentua și va fi necesară eploatarea gazelor din Marea Neagră. Consumul României va crește cu peste 8 miliarde metri cubi. La nivelul Transgaz, pe programul guvernamental de racordare a localităților la gaze, consumul va crește cu circa 4,4 mld mc. Avem solicitări la Transgaz pe partea de energie electrică pe cogenerare, de pste 3,5 mld mc și așteptăm și alte solicitări de punere în funcțiune de noi capacități de producție industrială. Avem nevoie ca Romgaz să-și mărească producția atât onshore, și subliniez acest aspect, cât și offshore„, a precizat Ion Sterian.

Șeful Transgaz nu întâmplător a subliniat cuvântul „onshore”. Unul dintre cele mai mari zăcăminte de gaze din țară se află la Caragele, însă Romgaz întârzie explotarea lui la adevărata capacitate. Volintiru susține că la Caragele, la mică adancime, sunt câteva zeci de sonde, iar la Caragele Deep sunt instalate 5-6 sonde de explorare. Însă exploatarea la mare adâncime întârzie.

Acesta a mai spus că și „ceilalți operatori, ceilalți concesionari din Marea Neagră, trebuie să ia cât mai repede deciziile de investiție„. Sterian a anunțat că undeva în jurul datei de 15 decembrie, dacă nu sunt contestații, se va semna contractul cu consorțiul care va câștiga licitația pentru construirea gazoductului Tuzla-Podișor, care ar urma să transporte gazele din Marea Neagră până la BRUA.

Sterian i-a reproșat lui Volintiru că nu s-a implicat în corelarea strategiilor de dezvoltare ale celor două companii. „L-am așteptat pe domnul Volintiru luni în șir să discutam în cadrul unui memorandum, nu numai cu Romgaz, cât și cu ceilalți producători, să corelăm strategia de dezvoltare a Transgaz cu strategia de dezvoltare a Romgaz. Nu s-a întâmplat nici până astăzi„, a mai spus Sterian.

Șeful Transgaz a mai afirmat că trebuie să se unească „să nu avem planuri numai pe hartie, vorbe aruncate în vânt, să trecem concret la treabă, că nu avem de impărțit unii cu alții, dacă vrem să progresăm”.

Ion Sterian a amintit că în acest an a fost finalizat și gazoductul Ungheni-Chișinău, prin care oricând ar putea fi transportate 1 miliard de metri cubi de gaze în Republica Moldova.

Gazoductul BRUA a fost finalizat zilele trecute, după câțiva ani în care a întâmpinat inclusiv piedici, fiind proiectul de suflet al Transgaz. Pentru mai multe amănunte, citește Cum a ajuns BRUA în umbra intereselor rusești

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro