Sari direct la conținut

Senat: Televiziunile trebuie sa rezerve saptamanal intre 30 de minute si 2 ore pentru emisiuni culturale

HotNews.ro

Televiziunile generaliste si cele de stiri trebuie sa rezerve saptamanal cel putin doua ore, respectiv o jumatate de ora pentru emisiuni culturale si educative, au decis, marti, senatorii din Comisia pentru cultura a Senatului, transmite Agerpres.

Ei au adoptat cu opt voturi pentru si un vot impotriva (al senatorului PSD Georgica Severin) un raport favorabil la proiectul de lege pentru modificarea si completarea Legii 504/2002 a audiovizualului, initiat de deputatul PNL Mirel Talos.

In cadrul dezbaterilor, acesta a spus ca modificarea reglementarilor din domeniul audiovizualului este necesara in conditiile in care „cultura a disparut” din emisiunile televiziunilor private, fiind inlocuita de emisiunile de divertisment.

El a subliniat ca televiziunile si-au asumat obligatii de a promova cultura si educatia, obligatii pe care nu le respecta. „O televiziune are impact asupra infrastructurii umane a unei tari. Daca nu noi, atunci cine isi asuma raspunderea? Cine isi asuma raspunderea ca peste douazeci de ani niciun roman de pe strada nu va mai sti cine e Enescu ci va sti cine e Florin Salam?”, a spus Talos.

Deputatul liberal a aratat ca proiectul, care este dezbatut de Senat in calitate de Camera decizionala, are un impact economic nesemnificativ si ca o eventuala propunere legislativa de compensare de catre stat a pierderii de rating-ului are sanse mici sa treaca de Comisia pentru buget.

Prim-vicepresedintele CNA, Ioan Onisei, a aratat ca punctul de vedere al Consiliului fata ce aceasta initiativa legislativa este unul pozitiv. El a spus ca televiziunile promit cu ocazia licentierii ca vor transmite emisiuni culturale si educative, iar pe parcurs vin la CNA pentru modificarea acestor grile, Consiliul fiind in imposibilitate de a impiedica acest lucru.

Reprezentantul CNA a sustinut ca o astfel de modificare legislativa nu presupune o ingerinta editoriala. „Nu cred ca se pune problema incalcarii libertatii de exprimare si a autonomiei de tip editorial”, a spus Onisei.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro