Sari direct la conținut

Serbia va mai avea o linie pe care trenurile vor putea atinge 200 km/h. Cât costă proiectul și când ar putea fi gata

HotNews.ro
Tren sarbesc ce atinge 200 kmh, Foto: Shutterstock
Tren sarbesc ce atinge 200 kmh, Foto: Shutterstock

Trenurile din Serbia vor mai putea atinge 200 km/h pe una dintre magistralele esențiale ale țării, în 2025 urmând să înceapă lucrările de modernizare între Belgrad și Nis, cu costuri estimate la aproape 3 miliarde euro.

Între două dintre cele mai mari orașe din Serbia, Belgrad și Nis, se vor face lucrări ample de modernizare, astfel încât trenurile să poată atinge pe unele porțiuni viteza de 200 km/h. Sunt 230 km pe linia actuală între cele două orașe, iar trenurile fac șase ore. Când vor exista lungi porțiuni de viteză, cele mai rapide trenuri IC vor putea face 100 de minute.

Costul estimat de BEI în 2022 era de aproape 2,8 miliarde euro, iar în 2023, BEI și BERD au agreat acordarea unui pachet financiar de 2,2 miliarde euro pentru această cale ferată.

Lucrările se vor face pe trei secțiuni și va urma alegerea, prin licitație, a unui supervizor al proiectului. Vor urma apoi mai multe runde de licitații și se speră că lucrările vor putea începe în 2025 și că vor fi gata la final de 2028. Termenele nu prea se respectă și bugetele sunt în general depășite la marile lucrări feroviare, dar Serbia a arătat că poate duce la bun sfârșit proiecte mari (și cu ajutorul unor companii din China și Rusia).

​Serbia a uimit multă lume când în primăvara lui 2022 a inaugurat o porțiune unde trenurile chiar circulă cu 200 km/h. Este vorba despre un tronson de 41 de km dintre orașele Belgrad și Novi Sad. Cele mai rapide trenuri sunt unele noi, elvețiene, modelul Stadler Kiss.

Serbia are un amplu plan de modernizare a rețelei de cale ferată și se lucrează la o linie nouă de cale ferată de 350 km, între Belgrad și Budapesta, iar 184 km sunt pe teritoriul sârbesc. Nu se știe când va fi gata noua linie, însă Serbia a comandat cinci trenuri chinezești CRRC care pot atinge 200 km/h.

Sârbii vor moderniza și cei 100 km dintre Nis către Dimitrovgrad, la granița bulgară.

Surse: Railway Gazette International, Tanjug.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro