Sari direct la conținut

Serial – Sfintii inchisorilor Cardinalul Alexandru Todea – Un strigat si-o lumina in pustiu

HotNews.ro

Alexandru Todea s-a nascut la 5 iunie 1912 in Teleac, judetul Mures facand parte dintr-o familie numeroasa cu nu mai putin de 16 copii. Cu mari greutati si eforturi finnciare (inerente unei familii numeroase) isi termina liceul in 1933 si in acelasi an intra la Academia Teologica din Blaj.

Se remarca de la inceput ca un student sclipitor si in anul doi universitar este trimis de mitropolitul Vasile Suciu la Colegiul De Propaganda Fide din Roma.

Hirotonit inca din studentie

Un alt mare martir al Bisericii Unite, episcopul Iuliu Hossu, remarca credinta si caracterul tanarul Alexandru Todea si-l hirotoneste pe acesta diacon inca din anul patru de facultate. Peste numai un an, in 1939, Todea va fi hirotonit preot. In 1940 obtine titlul

de doctor in teologie.

Alaturi de tineri

Dupa obtinerea doctoratului este numit secretar mitropolitan fiind in acelasi timp si profesor de religie, latina si italiana. Iubit si apreciat de elevii sai, asemeni ilustrului sau frate de credinta, episcopul Ioan Suciu, tanarul preot acorda tinerilor o atentie deosebita.

Publica in acest scop trei carti, adevarte indreptare spirituale pentru tineri: Pentru tine, invatatoare apostola (1942), Cascada tineretii (1943), Rugaciunea tineretului (1945).

Primele atitudini vehemente anticomuniste

„Ma voi urca pe zidurile catedralei si de acolo voi striga: afara cu comunismul din tara”

Tanarul preot are o atitudine anticomunista transanta inca din primele clipe ale instaurarii regimului bolsevic in tara. In mijlocul unei omilii, la Blaj, exclama: „Ma voi urca pe zidurile catedralei si de acolo voi striga: afara cu comunismul din tara”.

Evident ca este trecut pe lista neagra a securitatii si de atunci va fi supus la tot felul de presiuni si chiar tentative de asasinat asa cum s-a intamplat la Reghin pe cand era protopop si cand geamul camerei sale a fost facut tandari de un glonte ce s-a infipt deasupra patului. Alexandru Todea a inteles imediat ca viata-i va fi amenintata permanent de acum incolo.

Protesteaza impotriva abdicarii fortate a regelui. Incepe lungul sir al arestarilor

„Suferinta trebuie considerata cea mai inalta demnitate de care ne

putem invrednici”

Cardinalul Alexandru Todea
sursa foto: catholica.ro

Dupa ce a fost arestat si interogat in mai multe randuri pe cand conducea protopopiatul Reghin, este arestat pentru ca a protestat public impotriva abdicarii fortate a regelui Mihai de pe tronul Romaniei. Luat de acasa numai in reverenda va fi dus la inchisoarea Gherla unde va sta pana in 1948.

Evadeaza din inchisoare. Condamnare la munca silnica pe viata

Este rearestat la Reghin fiindca refuza „sfaturile”: securistilor de a nu mai face propaganda Bisericii Unite. Profitind de lipsa de atentie a militianului fuge. Sta ascuns prin padure si-si muta domiciliul in fiecare seara pentru a nu fi gasit. Este nevoit sa se predea abia in 1951, atunci cand familia la care statea ascuns intr-o groapa sapata sub masa a fost arestata.

Tot in aceasta, ca urmare a arestarii episcopilor uniti, va fi numit in cladestinitate episcop de Cezaropolis, in fapt auxiliar al Episcopului loan Suciu, Administrator Apostolic al Arhidiecezei de Alba lulia si Fagaras.

Este anchetat timp de un an de zile cu bestialitate fiind tinut in celule insalubre de la Jilava si Uranus. In 1952 este condamnat in cadrul unui proces inscenat la munca silnica pe viata. Procurorul ceruse moartea „inculpatului” deoarece „repezenta un pericol pentru societate”.

Maniu si Bratianu pregatiti pentru marea trecere de ep. Todea

[c:1:d]Este trimis in inchisoarea de la Sighetu Marmatiei acolo unde erau intemnitati

si ceilalti ierarhi ai Bisericii Unite ramasi in viata, dar si cei mai de seama reprezentanti ai partidelor taranist si liberal.

Pe toata durata inchisorii episcopul Todea s-a preocupat de binele celorlalti incercand sa-i ajute dupa putinta fizic dar mai ales sufleteste. Asa se face ca i-a spovedit si impartasit pe multi dintre cei detinuti acolo, printre ei numarandu-se si sefii celor doua mari partide „istorice”, Iuliu Maniu si Gheorghe Bratianu.

In urma desfiintarii penitenciarului din Sighet e transferat succesiv la Rimnicu Sarat, Pitesti, Dej si Gherla de unde va fi eliberat in 1964 impreuna cu majoritatea detinutilor politici ca urmare a decretului de gratiere dat atunci.

Ales Mitropilt in clandestinitate

„Nu catedralele au creat locuri de pelerinaj, ci locurile in care s-a suferit pentru credinta au creat catedralele”

Imediat dupa ce s-a eliberat si intors la Reghin, episcopul Todea a inceput o munca titanica de refacere a episcopiei, de a aduna comunitatea credinciosilor uniti si a intari legaturile dintre ei. Munca trebuia facuta pe tacute fiindca Securitatea continua sa-l urmareasca si sa nu vada cu ochi buni aceste lucruri.

Pe 14 martie 1986 este ales Mitropolit in cadrul conferintei episcopale

tinuta la Cluj. Scaunul Mitropolitan este reocupat astfel (chiar daca numirea era facuta in clandestinitate) dupa vacanta intervenita la 5 iunie 1941, odata cu moartea mitropolitului Alexandru Nicolaescu.

Noul mitropolit tinea, in conditiile clandestinitatii, consfatuiri cu preotii si trimitea scrisori pastorale comunitatilor care se adunau prin case. In pastorala emisa la 15 august 1988, accentul e pus tocmai pe aceasta activitate de credinta care consacra in locuri de pelerinaj umile locuinte:

„Casa in care un preot al Bisericii Romane Unite cu Roma celebreaza Sfinta Liturghie si se trudeste sa traiasca in Har este loc de pelerinaj”, pentru ca „nu catedralele /…/ au creat locuri de pelerinaj, ci locurile in care s-a suferit pentru credinta au creat /…/ catedralele”.

(Al. Cistelecan in O viata de om, asa cum a fost: Cardinalul AlexandruTodea-Provincia)

Este numit cardinal de catre papa Ioan Paul al II-lea

[c:2:s]Dupa data de 22 decembrie 1989, data victoriei revolutiei anticomuniste din Romania, Mitropolitul Alexandru Todea si-a continuat laborioasa sa activitate, dar de acum in plina libertate.

In 12 martie 1990 e numit legal Arhiepiscop de Alba Iulia si

Fagaras, fiindu-i retras titlul simbolic de „episcop de Cezaropolis” si fiind confirmat de catre Vatican in calitate de mitropolit al Bisericii Romane Unite.

Recunoasterea suprema a unei vieti de credinta si jertfe o reprezinta numirea sa in Colegiul cardinalilor, la 28 mai 1991. Alexandru Todea devenea astfel al doilea cardinal din istoria bisericeasca a Romaniei, dupa Iuliu Hossu. La 20 iulie 1994, Papa i-a aprobat retragerea de la conducerea Bisericii, din motive de sanatate.

Un sfarsit luminos

Inmormantarea Cardinalului Alexandru Todea
sursa: catholica.ro
Daniel Sarbu – Ziua de Ardeal

Finalul vietii ii va fi consacra triumful si-i va turna balsam pe rani. In aceeasi biserica in care cu 49 de ani inainte a fost consacrat in clandestinitate episcop, Cardinalul Todea s-a imbratisat cu Papa Ioan Paul al II-lea in timpul vizitei acestuia in Romania (1999).

Suveranul Pontif s-a aplecat asupra scaunului cu rotile in care se aflat Cardinalul, emotionandu-l pe acesta din urma pana la lacrimi.

Ducandu-si cu demnitate si bucurie boala care-l tinea paralzita la scaun, a trecut la cele vesnice pe 22 mai 2002. Este inmormantat in Catedrala Sfanta Treime din Blaj alaturi de Inocentiu Micu Klein. „Doi intemeietori, doi luptatori, doi oameni care au cunoscut in profunzime suferinta si au facut din ea o demnitate. O demnitate

personala si institutionala” (Al. Cistelecan).

Noi suntem sprijinitorii unei Biserici care, de la inceputurile ei, a dus o actiune pozitiva de educatie patriotica a intregului popor roman. Din stradaniile ei apare figura luminoasa a lui Inocentiu Micu care reclama pentru natiunea romana drepturi egale cu ale altor natiuni. Noi cerem sa fim egal indreptatiti cu alte confesiuni.

Cerem libertatea acelui cult care ne aminteste de intemeierea scolilor din Blaj, de aportul lor pentru trezirea constiintei nationale, apararea drepturilor intregii natiuni, dezrobirea iobagilor, de luceferii Blajului, toti apostoli creati de scolile de la imbinarea Tarnavelor, dascalii care au dus lumina in provinciile romanesti si despre care Nicolae Iorga scrie:

Libertatea cultului pe care o cerem ne aminteste de educatia, de cresterea de caractere date de scolile Blajului, de munca pe care au depus-o absolventii acestor scoli in Transilvania, in partile ungurene, in Banat ori in Principatele Romane.

Cardinal Alexandru Todea (1974)

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro