Sari direct la conținut

Serie A: Cagliari vs Inter – Misiune imposibilă pentru sarzi

Minge de fotbal, Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro
Minge de fotbal, Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Cagliari – Inter, meci contând pentru etapa a 18-a din campionatul Italiei, este programat, sâmbătă, 28 decembrie, de la ora 19:00, pe Sardegna Arena, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1 şi Prima Sport 1.

Cagliari, aflată în zona retrogradării, şi Inter, care este foarte bine poziţionată în lupta pentru un nou titlu de campioană, se întâlnesc într-una dintre cele mai dezechilibrate partide ale etapei a 18-a, penultima a turului, din Serie A.

Cagliari este pe locul 18, cu 14 de puncte, la unul singur distanţă de ultima poziţie salvatoare, şi vine după o victorie, un rezultat de egalitate şi trei înfrîngeri înregistrate în ultimele cinci meciuri din campionat, iar în etapa precedentă a pierdut, în deplasare, cu Venezia, scor 1-2.

În acest interval, echipa antrenată de Davide Nicola a fost elimiantă în optimile de finală din Coppa Italia, după ce a pierdut, pe terenul celor de la Juventus, scor 0-4.

În partidele disputate pe teren propriu în acest sezon din Serie A, Cagliari a bifat două succese, trei remize şi patru eşecuri, iar cel mai bun marcator al echipei în campionat este Roberto Piccoli, cu patru goluri.

Atenţie, Cagliari, cu Răzvan Marin în lot, a ajuns la patru înfrângeri consecutive, trei în campionat şi una în cupă!

Inter, care are un meci mai puţin disputat, ocupă locul 3, cu 37 puncte, la trei distanţă de liderul Napoli, şi vine după patru victorii şi un rezultat de egalitate înregistrate în ultimele cinci etape din Serie A, iar în runda precedentă s-a impus, pe teren propriu, în faţa celor de la Como, scor 2-0.

În acest interval, echipa antrenată de Simone Inzaghi s-a calificat în sferturile de finală din Coppa Italia, după ce a trecut, pe teren propriu, de Udinese, cu 2-0, şi a mai evoluat de alte două ori în Champions League, 1-0 cu Leipzig (a) şi 0-1 cu Leverkusen (d).

În partidele disputate în deplasare în acest campionat, Inter a bifat cinci succese şi două remize (doar Juventus mai este neînvinsă pe terenuri străine), iar golgheterul echipei este Marcus Thruam, cu reuşite în Serie A.

De menţionat că Inter are patru victorii consecutive în deplasare, în campionat, cu un scor general de 15-0!

În partidele disputate în stagiunea precedentă din Serie A, Inter s-a impus, în tur, pe terenul lui Cagliari, cu 2-0, pentru ca, în retur, pe San Siro, să se înregistreze o remiză, scor 2-2.

Superbet oferă cota 1,46 pentru pronosticul 2: victorie pentru oaspeţi în meciul Cagliari – Inter.

Cagliari – Inter 2
Cotă 1,46

INTERVIURILE HotNews.ro