Sari direct la conținut

Serverele chinezilor de la Huawei, în sisteme IT ale statului: Ce spun AEP și STS despre achiziția acestor echipamente pentru sistemele IT electorale

Constantin Florin Mituletu Buică, presedinte AEP, Foto: AEP
Constantin Florin Mituletu Buică, presedinte AEP, Foto: AEP

​Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a atribuit recent un contract pentru achiziția de servere necesare sistemului informatic electoral pentru monitorizarea prezenței la vot și centralizarea rezultatelor alegerilor aferente anilor 2019-2020. Contractul vizează echipamente marca Huawei, au declarat pentru HotNews.ro oficialii Agenției Naționale pentru Achiziții Publice (ANAP). STS spune că a instalat deja în spațiile puse la dispoziție de AEP echipamente informatice pentru alegerile prezidențiale fără a fi însă interconectate cu echipamentele achiziționate de Autoritate. AEP spune că serverele nu vor fi folosite la alegerile din acest an.

Conform datelor din Caietul de sarcini al licitației afișate în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SICAP), contractul de achiziție publică făcută de AEP în data de 4 septembrie 2019 vizează:

Realizarea infrastructurii hardware de procesare și stocare de date necesară pentru implementarea sistemului informatic pentru monitorizarea prezenței la vot și prevenirea votului ilegal și pentru centralizarea rezultatelor celor 4 scrutine aferente anilor 2019-2020

Vezi AICI integral Caietul de sarcini al licitației AEP.

Contractul, în valoare de 1,13 milioane de lei (fără TVA), a fost atribuit în urma unei licitații deschise, firmei Producton din București. La licitație au mai participat firmele: Chrome Computers; Industrial Computer Group; Net Brinel; Power Net Consulting și Prime Telecom.

În atribuirea contractului, finanțat din fonduri bugetare, s-a mers pe cea mai bună ofertă din punct de vedere calitate-preț, în care componenta financiară a contat în proporție de 90%, iar caracteristicile tehnice ale echipamentelor au contat în proporție de 10%.

Surse apropiate procesului au declarat pentru HotNews.ro că serverele cumpărate de AEP ar fi produse de Huawei, gigantul chinez aflat în centrul războiului comerciale dintre USA și China, împotriva căruia s-au aplicat restricții comerciale pe piața americană.

HotNews.ro a adresat întrebări către AEP, STS, ANAP și Producton pentru a verifica aceste informații și pentru a afla dacă există vreo piedică din partea STS cu privire la folosirea acestor echipamente în sisteme IT ale statului.

Primii care au răspuns au fost oficialii ANAP, care au confirmat că echipamentele vizate de acest contract atribuit sunt marca Huawei.

  • Da, precizăm că este vorba de echipamente marca Huawei, în ceea ce privește contractul de achiziție de echipamente hardware necesare implementării sistemului informatic pentru centralizarea rezultatelor alegerilor și a sistemului informatic pentru monitorizarea prezenței la vot din anul 2019.
  • Precizăm că autoritatea contractantă nu are nevoie de niciun aviz de la ANAP pentru aspecte ce țin de implementarea contractului. Activitatea de control ex-ante s-a finalizat la data de 13.09.2019, ulterior înștiințării transmise de autoritatea contractantă, cu privire la încheierea contractului.„, au declarat pentru HotNews.ro oficialii Agenției Nationale pentru Achiziții Publice (ANAP).

În primăvara acestui an, în plin conflict comercial între China și SUA, STS declara pentru agenția internațională Reuters că:

Echipamentele Huawei nu sunt folosite în nicio infrastructură critică de stat gestionată de Serviciul de Telecomunicații Speciale din România, țară membră a NATO.

Mai mult, STS transmitea că: „evaluează continuu riscurile legate de aspectele specifice ale domeniului său de activitate și dispune de măsuri adecvate de securitate și reziliență pe întreaga durată de viață a infrastructurilor sale gestionate – care reduc în mod semnificativ riscurile amenințărilor cibernetice„.

Revenind la situația prezentă, STS a prezentat recent ce aplicații informatice va pune la dispoziție la alegerile prezidențiale, aplicații prin care se va interconecta practic la SIMPV – Sistemul informatic de Monitorizare a Prezenței la Vot.

  • Pe data de 18 octombrie 2019, Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) a prezentat Biroului Electoral Central (BEC) aplicația informatică pentru verificarea dreptului de vot, în cadrul SIMPV, conform cerințelor operaționale stabilite prin Hotărârea AEP nr. 36/2019, aplicația informatică pentru centralizarea rezultatelor votării, în cadrul SICPV, conform cerințelor operaționale stabilite prin Decizia BEC nr.54D/2019 și posibilitățile de publicare a prezenței la vot și centralizarea rezultatelor alegerilor pe site-ul BEC, în vederea stabilirii unui format aprobat de BEC.„, potrivit comunicatului STS din data de 18 octombrie 2019.

STS: Nu am evaluat echipamentele cumpărate de AEP, dar nu ne vom interconecta cu acestea la alegerile pentru președintele României din 2019

Întrebați acum de HotNews.ro dacă văd vreun risc, în calitate de Serviciu care asigură comunicațiile speciale, în folosirea serverelor Huawei, STS a răspuns că:

  • Echipamentele achiziționate de AEP nu au fost testate și evaluate din punct de vedere al riscurilor de instituția nostră, drept pentru care nu vă putem oferi un răspuns.

Întrebați de HotNews.ro dacă se opune STS interconectării cu sistemul AEP in contextul in care se folosesc echipamente Huawei, oficialii Serviciului au declarat următoarele:

  • Serviciul de Telecomunicații Speciale a instalat deja în spațiile puse la dispoziție de AEP echipamente informatice și de comunicații, conform cerințelor operaționale emise în acest sens, potrivit OUG nr. 64/2019 privind modificarea și completarea Legii nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României și modificarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente, precum și unele măsuri pentru buna organizare și desfășurare a alegerilor pentru Președintele României din anul 2019, fără a fi interconectate cu echipamentele achiziționate de AEP. Precizăm că nu avem nicio solicitare expresă în acest sens”., au precizat pentru HotNews.ro oficialii STS.

AEP: Până acum, nu sunt riscuri de securitate certificate cu privire la echipamentele cumpărate, dar nu vor fi folosite în acest an

În cele din urmă, miercuri, 6 noiembrie, au venit și precizările Autorității Electorale Perpamente. HotNews.ro a adresat acum 12 zile către AEP mai multe întrebări pe care le redăm mai jos cu răspunsul AEP aferent:

HotNews.ro:Este adevărat că echipamentele cumpărate de AEP sunt Huawei?

Răspunsul AEP: „Ca urmare a procedurilor legale de achiziție publică, Autoritatea Electorală Permanentă a achiziționat echipamente de la producătorul Huawei.”

HotNews.ro: Dacă da, vedeți vreun risc de securitate?

Răspunsul AEP:„Până la acest moment, nu sunt riscuri de securitate certificate cu privire la echipamentele de tipul celor achiziționate de Autoritatea Electorală Permanentă de la acest producător.”

HotNews.ro: Se opune STS interconectării cu sistemul AEP în contextul în care se folosesc echipamente Huawei?

Răspunsul AEP: „Până la această dată, Autoritatea Electorală Permanentă nu a primit niciun document din partea Serviciului de Telecomunicații referitor la echipamentele Huawei sau la posibile vulnerabilități ale unor astfel de echipamente.

Menționăm, de asemenea, că echipamentele achiziționate nu vor fi folosite pentru acest proces electoral, deoarece acestea reprezintă doar o parte din infrastructura necesară funcționării aplicațiilor utilizate în alegeri. Echipamentele de networking și firewall sunt încă în procedură de achiziție, nefiind livrate până la acest moment, astfel că întregul proces electoral se va desfășura pe baza echipamentelor puse la dispoziție de Serviciul de Telecomunicații Speciale.”

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro