Service-uri auto, amendate cu 496.500 de lei de ANPC pentru practici ilegale față de consumatori și nereguli la comecializarea pieselor de schimb
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunțat miercuri rezultatul unor acțiuni de control efectuate, în perioada 15-19 iunie 2020, la nivelul întregii țări, în rândul service-urilor auto. Din rezultatele centralizate până în acest moment, au fost controlaţi 386 operatori economici, constatându-se abateri la mai mult de o treime dintre aceştia și fiind aplicate amenzi în valoare de 496.500 de lei.
ANPC menționează următoarele abateri constatate în cadrul operațiunilor de control:
- Practici incorecte (constrângea consumatorilor să accepte condițiile contractuale, respectiv a renunțării la exercitarea dreptului de proprietate asupra autovehiculului și anume, a nu putea ridica autovehiculul reparat în cazul neachitării integrale a facturilor de reparație aferente acestuia indiferent dacă aceste facturi sunt achitate de către consumator sau de către o firmă de asigurări care a acceptat devizul de reparație; prezența în cotract a penalităților doar din partea consumatorilor), în județele Caraș Severin și Timiș.
- Lipsa totală sau parțială a autorizațiilor de funcționare, în județele: Bacău, Mureș, Covasna, Harghita, Mehedinți, Timiș, Olt, Ilfov, Bihor și Municipiul București.
- Prestarea serviciilor de reparații auto fără prezentarea informațiilor referitoare la timpul de realizare a lucrărilor care făceau obiectul devizelor de lucru, folosirea notelor de comandă incomplete sau neeliberarea bonului fiscal pentru lucrările realizate, în județele: Mehedinți, Arad, Caraș Severin, Bihor, Sălaj, Giurgiu, Covasna, Sibiu, Tulcea și Harghita.
- Lipsa totală sau parțială a precizărilor cu privire la garanția pieselor de schimb sau a lucrărilor realizate, în județele: Galați, Cluj, Gorj, Olt, Alba, Harghita, Sibiu, Mureș, Covasna, Caraș Severin, Cluj, Bihor, Bistrița Năsăud, Satu Mare și Municipiul București.
- Nerespectarea timpului de remediere al defecțiunilor acoperite de garanție, în județele: Covasna, Hunedoara, Harghita, Olt, Gorj și Bihor.
- Lipsa totală sau parțială a elementelor de informare-caracterizare de pe eticheta produsului sau etichete netraduse în limba română pentru piesele de schimb auto de import, în județele: Hunedoara, Argeș, Teleorman, Cluj, Bihor, Bistrița Năsăud, Harghita, Arad, Sibiu, Brașov, Mehedinți,
- Afișarea tarifelor fără să conțină TVA conform legii, în județele: Neamț, Iași, Mureș, Covasna, Sibiu, Satu Mare și Sălaj.
- Lipsa afișării sau afișare neconformă a prețurilor și tarifelor orare (prețurile sau tarifele afișate nu corespund cu cele din deviz, în sensul că sunt mai mici decât cele prevăzute în documentele oficiale, nu sunt așezate la loc vizibil sau sunt afișate în mod echivoc, fără a avea toate explicațiile necesare), în județele: Vâlcea, Olt, Gorj, Alba, Giurgiu, Teleorman, Brașov, Sibiu, Buzău, Bacău, Iași, Covasna, Vaslui, Tulcea, Galați, Ilfov, Mureș, Hunedoara, Cluj, Bistrița Năsăud, Satu Mare, Sălaj, Botosani și Municipiul București.
- Utilizarea aparatelor de măsură fără dovada verificării metrologice, în județele: Iași, Olt și Prahova
- Comercializare de produse cu data ieșirii din uz depășită sau cu termenul de valabilitate nespecificat, în județele: Mureș, Bistrița Năsăud, Ilfov. Mehedinți, Gorj, Giurgiu și Municipiul București.
- Abateri privind promotiile, în județele: Hunedoara, Arad și Cluj.
- Nespecificarea duratei imobilizării autovehiculului sau prezența devizelor nesemnate de clienți, în județele: Satu Mare, Ilfov și Municipiul București.
- Condiții insalubre de lucru și depozitare, în județul Sălaj.
Ca urmare a neregulilor constatate, comisarii ANPC au dispus aplicarea a 134 avertismente şi 123 amenzi contravenţionale în valoare de 496.500 lei pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor, fiind oprite definitiv de la comercializare mărfuri neconforme în valoare aproximativă de 55.000 lei.
Autoritatea a mai precizat că va continua analiza și centralizarea rezultatelor seriei de verificări în domeniul service-urilor și dealer-ilor auto, la nivel national.