Sari direct la conținut

Sesizările ANAF transmise de Casa de Pensii cu privire la suspiciuni privind operațiunile de tip paravan au fost trimise de angajați la propunerea aplicației

HotNews.ro
Aplicatii informatice, Foto: Pop Nukoonrat | Dreamstime.com
Aplicatii informatice, Foto: Pop Nukoonrat | Dreamstime.com

Mai multe firme din România s-au confruntat, din ianuarie, cu situația în care li s-a respins un certificat care se acordă de Casa Națională de Pensii Publice, după ce au completat informațiile cerute în aplicația oficială. Ba mai mult, au fost informate că activitatea pe care o desfășoară este una de tip paravan, motiv pentru care au trimis ANAF pe capul lor. În acest context vezi: Revolta patronilor români după ce roboțelul Casei de Pensii nu pricepe ce-i spui și te face firmă-paravan. „Ne-am trezit cu ANAF la ușă”

După ce ANAF a constatat că informația nu se confirmă, la câteva săptămâni Casa de Pensii i-a spus firmei să reia procedura, conform informațiilor primite de la una dintre acelea.

Problema era cu firmele care prestează servicii doar către clienți din UE. Deci nu au clienți din România. HotNews.ro a cerut o situație a respingerilor acelor societăți de la Casa Națională de Pensii Publice (CNPP). Din răspunsul primit am fost informați că 183 de firme au fost respinse pentru că nu au „activități semnificative pe teritoriul României”.

„Până la data de 30.04.2024, dintr-un număr de aproximativ 4.000 de cereri, au fost respinse 139 (aferente unui număr de 64 de angajatori) al căror motiv de respingere l-a constituit existența unor neconcordanțe între cifra de afaceri declarată de angajator în cererea depusă pe Portalul instituției și informațiile puse la dispoziție, în mod automat, de către ANAF”, arată CNPP.

De asemenea, mai spune instituția, au mai fost respinse 183 de cereri al căror motiv de respingere l-a constituit lipsa derulării, de către solicitant (angajator/lucrător independent/persoane aflate în situație de pluriactivitate salariată și/sau independentă) de activități semnificative pe teritoriul României.

Restul cererilor au fost respinse din alte motive prevăzute de cadrul legal aplicabil în domeniu: lipsa asigurării salariaților la sistemul de asigurări sociale din România cu 30 de zile imediat anterior detașării, datorii la bugetul general consolidat al statului, etc.

Legat de societățile respective, CNPP spune că sesizările la ANAF nu vizează firmele de tip paravan, dar chiar în documentul transmis către unele dintre acele societăți scrie că „instituțiile nu pot elimina complet suspiciunea că sediul reprezintă o operațiune de tip paravan”. De aceea a și mers ANAF în control.

„Solicitările de clarificare transmise la ANAF vizează societățile în cazul cărora s-au constatat neconcordanțe între cifra de afaceri declarată de angajator în cererea depusă pe Portalul instituției și informațiile puse la dispoziție, în mod automat, de către ANAF și nu vizează firmele de tip paravan”, spune CNPP.

Cum funcționează aplicația informatică și în ce fel sunt respinse firmele

„Aplicația RODPA1 nu respinge automat solicitările de emitere a DPA1, ci coroborează datele furnizate de către solicitanți cu cele furnizate de către bazele de date cu care este integrată, pentru efectuarea verificării încrucișate și transmite automat răspunsul către un funcționar alocat în mod automat pentru finalizarea acțiunii”, afirmă instituția.

Cu alte cuvinte, pot fi situații în care funcționarul nu verifică motivul pentru care aplicația sugerează respingerea.

Noutatea implementării aplicației RODPA1 este aceea că permite utilizarea unui mecanism informatic de verificare încrucișată a mai multor baze de date aflate în gestiunea ANAF, ONRC, INSPECȚIEI MUNCII, CNPP.

Reamintim că problema a fost legată de datele pe care le-a verificat aplicația: ele nu sunt înțelese.

„Ar trebui ca toată lumea să înțeleagă locul prestării serviciilor în alt Stat din punct de vedere al TVA și diferența existentă față de prestarea efectivă a acestora ca rezultat al activității desfășurate de firmă”, ne spuneau fiscaliștii.

Totuși, instituția ne-a mai spus că în cazul identificării de nereguli/neconcordanțe între ceea ce declară solicitanții prin completarea informațiilor direct în portalul CNPP pe proprie răspundere și infomațiile oficiale aflate în alte baze de date oficiale, se efectuează verificări suplimentare de către CNPP sau cu sprijinul altor instituții. În cazul situației prezentate de HotNews.ro: a fost trimis ANAF în control.

„Soluționarea cererilor de emitere Documente Portabile A1 nu se efectuează în mod automat. Datele livrate de aplicație sunt transformate de un instrument IT în rapoarte speciale, care permit detectarea neconcordanțelor”, conform sursei citate.

CNPP menționează că aplicația RODPA1 este monitorizată în permanență în vederea optimizării furnizării datelor rezultate în urma interconectărilor automatizate cu bazele de date necesare. Fluxul de solicitări de îmbunătățire provenind de la societățile beneficiare este direcționat în mod continuu către firma care asigură mentenanța și suportul aplicației.

Sursă foto: Dreamstime.com

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro