Sari direct la conținut

„Sexgate” politic la Senat?

HotNews.ro

Despre „sexgate“-uri politice am auzit pana acum pe la alte case. Fie la noi au fost foarte bine ascunse de ochii indiscreti ai presei, fie nu au existat. De ieri, insa, planeaza o acuzatie de sex politic asupra unui inalt demnitar, iar, in acest moment, a fost deschisa o ancheta.

Secretarul general al Senatului, Constantin Sava, a fost suspendat din functie pentru o saptamana, timp in care trei membri ai Biroului Permanent vor face o ancheta in legatura cu informatiile aparute intr-un ziar central privind presupusa promovare a unor angajate cu care ar fi avut relatii intime.

Potrivit presedintelui Senatului, Nicolae Vacaroiu, Biroul Permanent, intrunit, ieri, in sedinta extraordinara, a stabilit ca, in primele zile ale saptamanii viitoare, vicepresedintele Valentin Zoltan Puskas si chestorii Dorel Constantin Onaca si Ion Vela vor audia persoanele in cauza si vor verifica toate acuzele aduse prin intermediul articolului respectiv, urmand sa prezinte o informare,

miercurea viitoare, in sedinta conducerii acestei Camere.

„Pe aceasta perioada, secretarul general se suspenda din functie si atributiile sale vor fi preluate de seful Departamentului legislativ, astfel incat sa cunoastem exact care este realitatea si miercuri sa luam o decizie“, a precizat Nicolae Vacaroiu.

Prezent la sedinta extraordinara, Sava a negat informatiile aparute in presa si a anuntat ca isi rezerva dreptul de a se adresa justitiei. „A spus ca este o inscenare in baza unor declaratii, ca nu este nimic adevarat, n-am nici un motiv sa nu-l cred pana nu vedem rezultatele acestei analize“, a mentionat presedintele Senatului.

„Nu ne este indiferent daca se petrec astfel de lucruri in Senat, daca sunt cazuri, asa cum scrie in articol, ca au fost promovari pe criterii neortodoxe“, a argumentat Vacaroiu necesitatea acestor verificari.

Vacaroiu a tinut sa precizeze ca secretarul general nu reprezinta Senatul, iar institutia ca atare nu poate fi acuzata pentru o abatere de la morala a unui functionar sau chiar a unui parlamentar.

La randul sau, Constantin Sava a declarat presei ca acuzatiile la adresa sa nu sunt adevarate si ca „nu poate sa existe o caseta (care ar dovedi ca ar fi avut relatii intime cu angajate ale Senatului – n.a.) atata timp cat nu faci ceva“. „Este un neadevar in presa si, daca vreti, al celui care a facut o murdarie grosolana.

Imi pare rau ca am avut astfel de colegi sau astfel de prieteni…“, a adaugat Sava. Intrebat daca se gandeste ca ar fi fost vorba de o „manevra“ a cuiva, Sava a raspuns: „Nu-mi dau seama; dar de unde puteau sa iasa astfel de informatii sau sa dea astfel de lucruri?“.

Potrivit lui Sava, in articolul mentionat sunt implicate persoane onorabile, care au familii si care ocupau diverse posturi in institutie inainte de venirea lui in Senat. Constantin Sava a afirmat ca il va da in judecata pe autorul articolului.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro