Sezonul ticalosiei june (Tom Gallagher)

Recent, Bogdan Olteanu a afirmat ca spera ca presedintele sa nu sfarseasca impuscat, ad litteram „asta sper sa scape cu viata”. Remarca este una de maxim prost gust, clasandu-se printre cele mai abjecte declaratii facute vreodata de un presupus politician al mainstream-ului in decursul tranzitiei politice romanesti.

Pozitia sa de presedinte al Camerei Deputatilor este una cu certe servituti in materie de limbaj, indiferent de dimensiunile urii nutrite fata de Basescu. O analiza succinta a conduitei majoritatii tinerilor politicieni ajunsi in centrul atentiei publice releva un egoism feroce si o cariera plasata strict sub deviza „vive moi”.

Pe langa Olteanu, Adrian Cioroianu, Marian Vanghelie, Victor Ponta, Radu Mazare si Cozmin Gusa reprezinta alte antiteze ale actualului tineret din Romania, caracterizat printr-un spirit din ce in ce mai civic si generos.

Din motive absconse, unii sefi de partid precum Calin Popescu Tariceanu si Mircea Geoana – plini de incertitudini datorate lipsei unor radacini politice trainice – denota o manifesta nevoie de a se inconjura cu arivisti, toti ferm decisi a-si proba cvasiaptitudinile in cele mai grozave functii.

Vanghelie a ajuns in fruntea organizatiei PSD Bucuresti in pofida declaratiei nonsalante, din octombrie 2006, despre „guvernantii de acum – niste prosti care nu stiu nici sa fure”.

Cariera lui Radu Mazare a continuat neperturbat dupa incidentul din 2005, cand a trantit, la plecarea sa intempestiva, usa drept in nasul fostului sef al delegatiei CE, Jonathan Scheele, care tocmai dezavuase public modul in care autoritatile constantene faceau uz de fondurile europene.

Ponta si Gusa au rebelat deschis impotriva sefilor care nu le-au acordat tratamente preferentiale in regim de urgenta. Lupii tineri considera pesemne ca pozitiile detinute le revin de drept, printr-un soi de nemestnicie, nefiind defel unele primite „cu imprumut”, strict prin vointa cetatenilor.

Cioroianu, devenit sef al diplomatiei romane in pofida unei crase lipse de experienta, a mai ajuns intre timp avansat, prin bunavointa colegului Olteanu, potential prezidentiabil in 2009.

Ludovic Orban numeste aliati politici complet ignoranti in materie de transporturi in varii functii-cheie ale ministerului pe care il conduce – institutie care de altfel a esuat lamentabil in indeplinirea standardelor impuse de UE resortului, precum a relevat un recent raport al Societatii Academice Romane.

Aceste personaje constituie combatanti politici lipsiti de ideologie si sagacitate, complet absorbiti de o perpetua autopromovare la capatul careia presupun ca vor afla briante recompense politice.

Europarlamentarele au tot fost amanate inclusiv din cauza eforturilor depuse de junii penelisti si pesedisti spre a ramane, cum-necum, la putere – eventual cu ajutorul unui scrutin desfasurat in conditiile unui electorat si mai redus numeric, cei ramasi in tara urmand a fi ademeniti cu tot felul de mite si promisiuni electorale.

Unii dintre acesti lupi tineri nu s-ar sfii defel sa opteze pentru solutii autoritariene daca democratiei autohtone i-ar fi dat vreodata sa treaca prin experienta unei turnuri de natura celei traite de Europa anilor ‘30.

Un asemenea scenariu pare, desigur, inimaginabil, de natura pur utopica, dar in conditiile sirului de activitati frenetice ale lui Vladimir Putin, incepand de la Polul Nord peste Balcani si pana in spatiul aerian al Europei Occidentale, viitorul pare din ce in ce mai difuz.

Cultul virilitatii, imaginea de macho reafisata, zilele trecute, in compania lui Albert de Monaco, consolidarea unei miscari de tineret cat se poate de agresive constituie elemente care induc inevitabile comparatii cu cei mai funesti ani din istoria Europei secolului trecut.

Iar in Romania Putin dispune, incontestabil, de unii simpatizanti.

Este de sperat ca pana la alegerile legislative – desfasurate, eventual, punctual, deci peste aproximativ un an – PD si PLD sa fi identificat oameni tineri, entuziasti, cu o leala aplecare spre binele si serviciul public, interesati de scena politica din cu totul alt motiv decat cel caracteristic zilelor noastre, de trambulina catre sferele inalte ale unei puteri pana la urma

eminamente personale. Nenumarati tineri cu o serie de succese repurtate, cu o cariera ascendenta datorata strict profesionalismului si propriilor abilitati demonstrate in cele mai variate domenii sunt de ani buni tinuti la mare distanta de scena politica.

Nadejdea Romaniei moderne rezida in ei, nicidecum in grandomanii prezentului care merita exclusiv obscuritatea – in care vor disparea curand si din care nu ar fi trebuit sa iasa niciodata.