Sari direct la conținut

Sfaturi pentru gasirea animalului pierdut

HotNews.ro

Cosmarul tuturor stapanilor de animale: ti-ai lasat liber catelul simpatic sau pisoiul drag, iar acum nu-l mai gasesti. Nu te panica! Site-ul aspca.org va prezinta cativa pasi pe care ii puteti urma pentru a-l recupera. Actioneaza rapid, cercetand vecinatatea imediata si-ti vei spori sansele sa-ti readuci prietenul blanos inapoi in bratele tale. Cheia este obtinerea tuturor informatiilor posibile de la cat mai multe persoane, asa ca bazeaza-te pe ajutorul prietenilor si implica toata familia in eforturile de cautare.

Elementele de identificare

Este indicat ca toate animale tale de companie – chiar si cele tinute numai in casa – sa poarte mereu o zgarda cu o eticheta de identificare. Aceasta ar trebui sa contina numele tau si un numarul de telefon curent. Daca te-ai mutat sau ti-ai schimbat numarul de telefon de cand ai inregistrat chipul prietenului tau necuvantator, transmite cat de repede informatiile actualizate catre companie.

De-a v-ati ascunselea

Imediat ce-ai observat disparitia animalului de casa, intreaba-ti membrii familiei sau colegii de apartament unde l-au vazut ultima data. Este o idee buna sa cercetezi mai intai locuinta, cu mare atentie – sub paturi, in debarale, in locuri intunecate sau ingramadite, in spatele mobilierului voluminos – in caz ca animalul se ascunde sau doarme pe undeva. Agitandu-i castronul cu mancare sau jucaria preferata, il poti ispiti sa iasa din ascunzatoare.

Daca esti sigur ca animalul tau nu s-a pierdut prin casa sau in jurul acesteia, fa o plimbare prin cartier. Intreaba prietenii si vecinii daca ti-au vazut tovarasul de companie; ia cu tine si o poza recenta a acestuia pentru a le-o arata. Verifica toate verandele si tufele, roaga-i pe cei din cartier sa cerceteze baracile si garajele, in caz ca animalul ar fi fost, accidental, inchis pe dinauntru.

Da telefoane

Primele apeluri ar trebui date catre toate asociatiile de control al animalelor, adaposturi (minicipale sau private) si toate grupurile de recuperare si plasare din zona ta. Unul dintre acestea pot avea deja animalul tau in grija. Verifica si adaposturile mai mari pentru animale si viziteaza-le in fiecare zi, pe cat posibil, in persoana.

Daca nu exista niciun astfel de adapost in zona ta, contacteaza politia.

Anunturi, afise

Urmatoarea ta sarcina ? Creeaza mai multe flyere cu anuntul « Pierdut animal de companie ! » Iti recomandam sa te limitezi la un singur design in confectionarea acestora intrucat vizualizarea repetata a aceluiasi mesaj se intipareste mai usor in mintile oamenilor. Va trebui sa incluzi multa informatie pe un flyer, asa ca utilizeaza spatiul limitat cu atentie :

  • Incepe cu un titlu mare, cu scris ingrosat, lizibil si de la distanta: PIERDUT CAINE sau PISICA PIERDUTA e de ajuns.
  • Sub titlu, o fotografie a animalului. Asigura-te ca aceasta este bine reprezentata, chiar si dupa fotocopiere sau printare. Listeaza rasa, sexul, culoarea, varsta, greutatea si trasaturile distinctive ale animalului. Noteaza, de asemenea, cand si unde a fost vazut ultima oara. E foarte important ca aceste informatii sa descrie animalul cu acuratete.
  • Furnizeaza numele tau si doua numere de telefon ; al tau, bineinteles, si al unui prieten sau membru al familiei, in caz ca tu nu vei putea fi contactat.

Impanzeste cartierul

Cu flyerele in mana (si preferabil cu un grup de amici in ajutor), e timpul sa pornesti pe strazi. Locurile in care ai putea sa lipesti afisele pot fi :

  • Parcurile de animale
  • Punctele veterinare
  • Magazinele si saloanele pentru animalele de companie
  • Punctele comerciale, precum piete, cafenele, baruri, restaurante, benzinarii.
  • Stalpii de felinar si copacii. Impanzeste cu anunturi mai mult zona in care crezi ca s-a pierdut animalul tau si zonele mai circulate de persoane (de exemplu, langa semafoare).
  • In jurul scolilor. Copii pot fi mult mai atenti decat adultii, mai ales cand vine vorba de animale.

Atentie ! Asigura-te ca ai permisiunea sa lipeste afisele in locurile respective.

Anunturi pe Internet

Internetul asigura comunicarea in retea. Trimite mailuri descriptive despre animalul tau pierdut colegilor, prietenilor si familiei. Roaga-i sa transmita informatia mai departe, cat mai multor persoane. Posteaza mesaje in forumurile de specialitate si in grupurile de discutie din zona ta – exista multe comunitati online a detinatorilor de animale.

Nu renunta !

Acest lucru este foarte important ! Tine minte ca multe animale pierdute si-au recapatat locul in caminul lor.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro