Sari direct la conținut

Sfaturi pentru o masă de weekend la restaurant: ce să nu comanzi niciodată!

HotNews.ro
Friptură, Foto: Magali Cohen / AFP / Profimedia
Friptură, Foto: Magali Cohen / AFP / Profimedia

Chiar la un restaurant de calitate, unele feluri de mâncare sunt mai bune decât altele. Iar sfaturile bune vin de la „chefi”, maeștrii bucătari, care spun să nu te lași atras de ingrediente cu rol mascat, ca bacon, smântână sau falsul ulei de trufe.

Dacă unele specialități indiene, mâncarea mexicană sau cele oferite la brunch sunt de evitat, la fel e mai bine și cu anumite sortimente din meniu.

Cel mai important este să nu faci rabat la fripturi. Adică, pe lângă cele „bine făcute”, să le eviți și pe cele mai ieftine sau cu prea mult sos și să comanzi carne de calitate.

De cele mai multe ori, o friptură ieftină înseamnă carne de calitate inferioară, în timp ce Wagyu sau Angus nu sunt ieftine, dar merită banii. La fel, prea mult sos (de piper, de brânză, etc) poate masca o carne de calitate inferioară sau strica gustul uneia bune.

Iar dacă nu te afli într-un restaurant cunoscut pentru „fine dining”, nu comanda niciodată un fel care conține și cuvântul „trufe”. De obicei înseamnă ceva cu ulei din trufe, care foarte rar este făcut din unele adevărate și este folosit tot mai agresiv pentru a impresiona clienții.

Ca și uleiul de trufe, ingrediente ca baconul și smântâna sunt moduri simple prin care restaurantele maschează gusturi și economisesc timp și bani.

Cel mai bune exemplu este risotto. Cu puține excepții este gătit dinainte, încălzit și finisat cu smântână (mereu de evitat), deci preparat dincolo de acel „al dente” la care te aștepți. Cel mai bun este un risotto făcut la comandă, finisat cu unt și parmezan, care-i dau gustul delicios și bogat.

Un alt pas greșit sunt faimoasele „mac and cheese”, pastele cu brânză – pe care le poți face la fel de bine și ușor acasă. De obicei delicioase, te fac să nu te bucuri de alte lucruri speciale din meniu. Au pur și simplu prea multă brânză, smântână de gătit și unt, cu alte cuvinte se scaldă în calorii. Cu siguranță poți comanda altfel de paste, cu legume și ceva proteine.

Baconul este și el delicios, dar poate semnala ceva ciudat. Trebuie evitate specialitățile de pește cu bacon, deoarece acesta maschează mirosul de pește vechi. La fel, peștele proaspăt din listă nu trebuie comandat duminica seara, pentru că nu se fac livrări în acea zi.

Maeștrii bucătari adevărați se străduie să ofere în restaurantele lor senzații pe care nu le poți reproduce acasă. Sfaturile lor sunt să nu comanzi ceva obișnuit decât dacă te duci la restaurant doar pentru că nu-ți place să gătești. Cel mai bine este să mănânci „în oraș” pentru senzații noi. Și nimic nu te inspiră mai mult decât o friptură de mare calitate sau un risotto făcut la comandă.

Surse: Healthline, EatThis, NotThat!

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro