Sfoara si civilizatie

Singura definitie a unui oras e civilizatia. Restul, indiferent de numarul etajelor si de calitatea asfaltului, e egal cu suma afacerilor edilitare minus forta coruptiei. Insa deosebirea care desparte splendoarea unui oras de cusca in care spumega o haita e civilizatia. Aceasta valoare difuza, dar stricta, necumparabila, dar transmisibila, da oamenilor greutatea persoanei si deschiderea catre ceilalti. Fara aceasta capodopera umana, batrana care a cazut in intersectia Averescu-Mihalache ar fi ramas la mila tramvaielor.

S-a intamplat altceva. A suras civilizatia. Un 4X4 somptuos a oprit de-a latul traficului. Un barbat inca tanar si deja prosper a coborat si a intrebat unde trebuie sa o duca pe batrana. A luat-o in brate ca pe o Madona prunita, a asezat-o in masina si a plecat. Batrana vedea pentru prima oara un Mercedes pe dinauntru. Bucurestiul e un oras.

Insa Bucurestiul e un oras pe muchie. Civilizatia scoate capul in momentele-cheie, dar nu e suverana. Inselaciunea, iluzia si celelalte grimase vorbitoare ale inapoierii lucreaza. Promit si seduc. Flecaresc pervers si prostesc in masa. Scena din intersectie putea fi jucata altfel: in varianta Oprescu. Soferul se apleaca asupra femeii cazute, are grija sa vorbeasca tare despre soarta batranilor si nemernicia autoritatilor, trage cu coada ochiului asigurandu-se ca audienta lacrameaza, ia batrana in masina si o lasa in prima intersectie. Apoi se intoarce la locul faptei miloase, urla ca e scarbit de hotii din primarie si se proclama parinte al orasului. Faceti cunostinta cu strategia Oprescu! Metoda e totuna cu omul, iar omul e saltimbancul sistemului.

Nimic nu tradeaza mai vizibil incrancenarea cameleonica a sistemului decat machiajul angelic al acestui om imbatranit in trucuri – unele dictate de proasta crestere a tribului din Primaverii, altele emanate din sufletul canceros al lui Ion Iliescu. Lista incepe pe 15 iunie 1990. Si se va incheia pe 15 iunie 2008, dupa 18 ani de umilinta in care bucurestenii n-au avut dreptul sa multumeasca, asa cum se cuvine, celui ce a multumit minerilor.

Nu, Oprescu n-a ridicat mana si bata asupra noastra, atunci in iunie, pe cand copiii Bucurestiului fugeau ingroziti spre Canada sau incremeneau de spaima prin holuri de bloc. Nu, Oprescu n-a lovit. Dar a sarutat mana care a lovit. Fiind un om lipsit de onoare, Oprescu nu are nici demnitatea rebelului care iese in intersectie si striga: Iliescu e Raul! Ma dezic si vreau sa fac ceva pentru voi! Oprescu, ingerul fabricat de dracul gol intre sedinte de partid, a invatat altceva. Sa mimeze mistocareste viforul antisistem si sa pozeze in zmeu fara de partid. Detesta Oprescu partidele? Atunci sa-si scrasneasca dintii strigand: resping sprijinul PSD!

Daca ar spune asta, l-am alege, ca pe un adevarat pocait-independent. Sef de cafenea sau varieteu, nu primar, caci functia trebuie data unui om cu scaun la cap. Dar Oprescu n-o spune. Nu poate. Pentru ca regnul sau prim e minciuna. Oprescu falsifica tot ce respira, de cand respira. A inceput cu el insusi. Si-a masluit cariera universitara, apoi si-a ticluit lista de sustinatori, apoi s-a tatuat independent, iar acum pofteste sa falsifice orasul: sa-l transforme in capitala minciunii.

Dupa Bucurestiul in sange, Bucurestiul tras pe sfoara. Asta nu! Iesiti din case! Intre Bucuresti si fuga din civilizatie nu mai e decat votul dumneavoastra.

Integral in Cotidianul.