Si bogatii plang (de Mircea Kivu)
Pentru Romania, anii ’90 s-au desfasurat sub semnul guvernarilor de austeritate. Lipsa resurselor a fost permanent invocata drept scuza pentru esecurile repetate atat in privinta imbunatatirii nivelului de trai, cat si in cea a realizarii unor proiecte de anvergura. Imaginea-simbol a acelor ani a fost premierul Stolojan, care arata sindicalistilor buzunarele goale. Principalii perdanti ai acestor ani au fost pensionarii si acei salariati bugetari care nu aveau posibilitatea de a-si multiplica (termenul „rotunjire” este inadecvat, pentru ca desemneaza o fractie semnificativ mai mica din total) veniturile prin coruptie. Demnitarii si magistratii au fost primele categorii de bugetari carora „li s-a facut dreptate”, aducandu-li-se salariile la ordine de marime europene.
De cativa ani, se pare ca am intrat intr-o noua etapa, aceea in care guvernantii nu se mai plang de lipsa resurselor financiare. O data cu cresterea economica, a venit cresterea incasarilor la vistieria statului, suplimentata de posibilitatea (din pacate, prea putin fructificata) atragerii de fonduri europene. Arta economisirii ar fi trebuit acum inlocuita cu arta cheltuirii inteligente. Numai ca, din pacate, se pare ca cei care ne conduc nu au avut vreme sa o deprinda. Revendicarile salariale s-au izbit de acelasi monoton „nu avem de unde”.
O dovada a incapacitatii de cheltuire este gradul redus de atragere a fondurilor europene – banii asteapta niste planuri de afaceri bine intocmite, planuri care intarzie sa fie asternute pe hartie. Istoria cu kilometrii de autostrada lipsa la apel ilustreaza si ea aceeasi incapacitate de organizare atunci cand e vorba de investirea unor fonduri care nu mai lipsesc. Ciudat, Guvernul actual nu a reusit sa produca nici o explicatie coerenta pentru esecul din infrastructura si, in nici un caz, nu am auzit sa fi invocat lipsa banilor.
Pentru ca nu s-a priceput sa administreze mai profitabil relativul belsug, Guvernul l-a alocat intr-o zona demult deficitara – cea a cresterii veniturilor populatiei. Altminteri, investitie posibil eficienta, inclusiv din perspectiva acumularii de capital electoral. Numai ca si aici a procedat de-a-ndoaselea: ar fi putut sa inceapa cu un plan de majorare semnificativa a salariilor profesorilor, medicilor si a altor categorii de bugetari nedreptatiti de tranzitie, lucru ce ar fi dus implicit, prin cresterea incasarilor la fondul asigurarilor sociale, la majorarea pensiilor; in loc de aceasta, a inceput prin a face dreptate pensionarilor. Aceasta a dus la amplificarea frustrarilor salariatilor.
Recentul scandal al majorarii salariilor profesorilor isi are si el originile in lipsa de dexteritate in cheltuirea banului public. Anul acesta a fost primul in care invatamantul romanesc nu s-a mai putut plange de subfinantare. Au fost alocati bani suficienti, numai ca disfunctionalitatile din administratia centrala (un ministru care se pare ca nu a inteles ca banii introdusi intr-un sistem defect se duc pe apa sambetei) si din cea locala (deh, an cu schimbari de primari), precum si tensiunile dintre cele doua niveluri au facut ca o buna parte din bani sa ramana necheltuiti. Parlamentarii PSD si PD-L (iata, acum uniti in cuget si simtire) nu au scapat ocazia de a acumula capital electoral si au recurs la cea mai lesnicioasa metoda de cheltuire a banilor ramasi: au promovat o lege de majorare a salariilor profesorilor cu un procent care – caz unic – a depasit pana si cele mai obraznice revendicari ale sindicatelor.
Ceea ce pare sa nu fi luat in calcul parlamentarii care au votat in unanimitate legea (in principiu, sustenabila financiar) sunt efectele colaterale. Va aparea drept perfect justificat ca mai intai medicii, apoi functionarii publici, apoi politistii, salariatii de la metrou, mecanicii de locomotiva si cine mai stie cine sa inceapa a face presiuni pentru a obtine reparatii comparabile cu cele primite de catre profesori. Or, fondurile statului, chiar daca infloritoare, nu sunt nelimitate, mai ales daca ne gandim la vremurile de restriste pe care le prezic analistii economici.
Paradoxal, nu mai suntem saraci, dar nici prea bine nu ne merge. Incepem sa intelegem personajele din Dallas, un serial de succes inca dinaintea tranzitiei, putred de bogate, dar – vai – sfasiate de tragice avataruri.
INTERVIURILE HotNews.ro