Sari direct la conținut

Siberia antică este originea unei civilizații necunoscute până acum, spun cercetătorii

HotNews.ro
Siberia antică este originea unei civilizații necunoscute până acum, spun cercetătorii

Era frig și implica lupta cu mamuții lânoși – dar se pare că Siberia antică, acum 30.000 de ani, era gazda unui grup de oameni necunoscut anterior, spun oamenii de știință care subliniază că descoperirea ar putea să ajute la dezlegarea misterului legat de strămoșii amerindienilor, relatează The Guardian.

În timp ce, în general, se credea că strămoșii amerindienilor au venit din Eurasia printr-un loc în prezent acoperit de ape numit Beringia, era dificil pentru cercetători să spună cu exactitate care grupuri au dat naștere populației native nord-americane.

Acum oamenii de știință spun că e posibil să fi găsit niște răspunsuri.

Eske Willerslev scrie în revista Nature că a analizat, alături de colegii săi, ADN-ul rămășițelor a 34 de indivizi din nord-estul Siberiei, rămășițe care datează de peste 31.000 de ani.

Fragmente cheie sunt reprezentate de doi mici dinți de lapte, găsiți într-un loc din Rusia, numit Yana Rhinoceros Horn Site. Cu primele săpături efectuate în 2001, situl oferă cele mai timpurii dovezi directe cu privire la existența oamenilor în nord-estul Siberiei, unde au fost găsite și articole din os și instrumente din piatră. Dovezi indirecte arată că a existat o populație umană în nord-estul Siberiei acum mai bine 40.000 de ani.

”Ce vedem aici este o poveste mai complicată decât am crezut în acest caz”, a spus Willerslev, directorul Fundației Lundbeck pentru geo-genetică de la Universitatea Copenhaga.

Rezultatele arată că acești indivizi făceau parte dintr-un grup necunoscut anterior, dar destul de întins, grup numit de echipa de cercetători „nord-siberienii antici”, care sunt genetic distincți de vechile civilizații ale eurasiaticilor occidentali și ale Asiei de est.

„Ei trăiau ca vânători mari de mamut lânoși și rinoceri lânoși”, a spus Willerslev.

Analiza colecției de genomuri sugerează că populația care ar fi devenit strămoșul nativilor nord-americani a fost rezultatul legăturilor de acum 20.000 de ani dintre civilizația Asiei de Est, care a călătorit spre nord, și un grup înrudit cu vechii nord-siberieni.

Civilizația Asiei de Est s-a amestecat de asemenea cu alți descendenți ai vechilor nord-siberieni pentru a da naștere unui alt grup, denumit de cercetători paleo-siberienii antici, care vor înlocui grupul existent.

”Strămoșii amerindienilor nu sunt primii oameni din nord-estul Siberiei”, a spus Willerslev, adăugând că ADN-ul descoperit în nord-estul Siberiei de la ceea ce se crede a fi un vechi paleo-siberian este crucial.

”Este prima dovadă reală pe care o avem despre ceva foarte apropiat genetic de amerindieni”, a spus el.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro