Sari direct la conținut

Sibex: 4.300 de contracte incheiate de investitori, 55% dintre acestea fiind pe indicele Dow Jones

HotNews.ro

Cotatiile derivatelor nu au avut o directie unitara in penultima sedinta a saptamanii la Bursa din Sibiu, insa lichiditatea a fost in crestere, la ora 17:30 inregistrandu-se 4.300 de contracte cu o valoare de 38 milioane lei. Pe segmentul indici, derivatul pe Dow Jones si-a continuat deprecierea iar euro a pierdut din nou teren in fata dolarului. Pe minus a intrat si pretul futures al aurului. In schimb, in sectorul financiar, DESIF5 a fluctuat mixt, tendinta de crestere fiind predominanta.

Speculatiile pe valoarea indicelui Dow Jones au tinut capul de afis al sedintei, pana la ora 17:30 numarul contractelor DEDJIA_RON incheiate era de circa 2400, reprezentand peste 55% din rulajul total. Tranzactiile s-au realizat pe fondul continuarii scaderilor, dupa ce miercuri cotatia Dow Jones a coborat cu aproape 200 de puncte la Bursa din New York, inregistrandu-se cea mai slaba sedinta din ultimele opt saptamani.

Datele de pe piata muncii din SUA, care arata scaderea numarului anualizat al cererilor de ajutor de somaj pentru prima data in patru luni, a dus la aparitia unui usor val de optimism la NYSE, unde Dow Jones crestea la o ora de la deschidere cu 20 puncte, in pofida impasului politicienilor privind extinderea plafonului de indatorare. Tendinta de pe Wall Street s-a reflectat si la Sibex unde deprecierile s-au redus timid dupa ora 16:30. Pretul futures la Dow Jones a continuat insa sa stea in teritoriu negativ, astfel ca, la ora 17:30, Dow Jones scadea cu 60 puncte pe scadenta septembrie. Pentru decembrie cotatia inregistra o depreciere de 59 puncte iar pentru scadenta martie 2012 de 50 puncte.

Pe segmentul financiar, DESIF5 au atras circa 1100 de contracte pana la ora 17:30. Cotatiile futures ale SIF Oltenia cresteau cu 1,47% pe scadenta septembrie si cu 1,41% pe decembrie.

Speculatorii au fost activi si pe paritatea euro/dolar, tranzactionata in lei, pariind pe un dolar mai puternic. Moneda americana castiga la Sibex 0,52% fata de euro, urmand trendul pietelor externe in cadrul carora moneda unica a scazut dupa publicarea unui raport care a aratat ca increderea in economia europeana s-a diminuat in aceasta luna mai mult decat previziunile. Numarul contractelor EUR/USD_RON era, la ora 17:30, de aproape 500.

Raportat la piata aurului, cotatia metalului galben inregistra o scadere de 15,2 dolari pe scadenta august a contractului SIBGOLD de o uncie, respectiv de 14,8 dolari pe scadenta octombrie a aceluiasi simbol. Numarul contractelor SIBGOLD era de 210. Pentru SIBGOLD_RON, produs echivalent cu 10 uncii de aur, metalul galben pierdea 15,9 dolari pe scadenta august.

Pe piata spot s-a inregistrat un numar ridicat de actiuni SBX, fiind rulate 301.368 de titluri ale bursei sibiene la un pret de 1,43 lei/actiune, in stationare.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro