Sibex: 6.800 de contracte incheiate in sedinta de miercuri, cu o valoare de 63,5 milioane lei
La Sibex, a treia sedinta a saptamanii a mentinut cresterile pe contractele futures pe Dow Jones, pe actiunile SIF5, pe paritatea euro/dolar si aur. In acest cadru, participantii au fost mai dispusi la speculatii comparativ cu sedinta anterioara, lichiditatea crescand. La ora 17:30 numarul contractelor incheiate era de 6.800, cu o valoare de 63,5 milioane lei.
Pentru a doua oara in aceasta saptamana s-a remarcat lichiditatea de pe contractul SIBGOLD, cu marimea de o uncie, care devine treptat unul din produsele favorite ale speculatorilor. La ora 17:30, numarul contractelor SIBGOLD era de 550, toate pe scadenta august. In ceea ce priveste cotatia aurului, miza a fost pusa tot pe aprecieri. Ca urmare, la ora 17:30 metalul pretios avansa cu 7,2 dolari pe scadenta august 2011. Diferenta dintre cele mai bune cotatii existente la cerere si oferta a fost de doar 1,20 dolari, speculatorii profitand din plin de aceasta oportunitate. Aurul a castigat teren pentru a doua zi la in New York, ingrijorarea cu privire la problemele datoriilor Greciei si dolarul mai slab stimuland cererea de metal galben ca o investitie alternativa. Contractul SIBGOLD tranzactionat pe piata Sibex este lichidizat permanent de un formator de piata. pe scadenta scurta.
Pe segmentul indicilor s-a inregistrat cea mai buna lichiditate, derivatul pe indicele Dow Jones Industrial Average fiind preferat, pana la ora 17:30, pentru circa 4.400 de contracte, majoritatea pe termen scurt (scadenta iunie). Participantii au tranzactionat in contextul in care indicii celor mai importante burse din Europa au inregistrat aprecieri, in timp ce pe piata futures din SUA cotatiile DJ s-au aflat pe plus, semnalizand deschiderea verde de pe Wall-Street. Totusi, aprecierea de la NYSE a indicelui nu era foarte ampla.
Optimismul moderat al investitorilor se justifica in contextul in care planul de salvare a Greciei se contureaza din ce in ce mai mult iar Bank of America a anuntat ca este pregatita sa ajunga la un acord important cu investitorii. Parlamentarii eleni au aprobat miercuri un proiect de lege privind masurile de austeritate, deschizand calea pentru obtinerea urmatoarelor imprumuturi de la organismele internationale, vitale pentru reusita planului de salvare. Pachetul de reducere a cheltuielilor si de crestere a taxelor propus de Guvernul condus de prim-ministrul grec George Papandreou a avut suficiente voturi pentru a trece, aceasta fiind o conditie esentiala pusa de creditorii internationali pentru acordarea ratei de imprumut de 17 miliarde dolari. De asemenea, un alt proiect de lege care detaliaza masurile de punere in aplicare a proiectului va fi supus la vot joi.
Influenta acestor stiri s-a reflectat si pe piata Sibex unde jucatorii Sibex monitorizau atent evolutia de peste ocean. Astfel, la ora 17:30 indicele DJIA crestea cu 60 puncte pe scadenta septembrie si cu 37 pe decembrie. Indicele inregistra un plus de 36 de puncte si pe scadenta martie 2012. Dupa deschiderea de la NYSE s-a observat totusi o reducere a nivelului de apreciere, in ton cu evolutia de pe Wall-Street.
Pentru contractul DESIF5 tot cumparatorii au fost beneficiarii zilei, cotatiile pe toate scadentele tranzactionate crescand. Pe scadenta septembrie a fost tranzactionata cea mai mare parte dintre cele 1.300 de contracte inregistrate pe DESIF5, cotatia de la ora 17:30 crescand cu 1,11%. Pentru decembrie DESIF5 castiga 0,95% iar pentru martie 2012 – 1,02%. Si pe piata suport actiunea SIF5 a crescut. Pe segmentul derivatelor valutare, cele mai multe tranzactii s-au consemnat pe paritatea euro/dolar. Miza a fost pusa in majoritatea timpului pe cresterea euro. In partea a doua a zilei aprecierea s-a redus, minimul fiind atins dupa ora 17:00, cand euro a intrat pentru scurt timp, chiar usor pe scadere fata de dolar. Totusi, la ora 17:30, moneda europeana castiga, 0,13% fata de dolar, La Sibex paritatea euro/dolar a atras, pana la ora mentionata aproape 500 de contracte. Pe plan extern, euro s-a intarit fata de moneda americana dupa ce parlamentarii eleni au aprobat pachetul de masuri de austeritate care vizeaza evitarea intrarii Greciei in incapacitate de plata.
Pe piata spot au fost tranzactionate 4.500 de actiuni SBX, la un pret de 1,44 lei/titlu, in scadere cu un ban.