Sibex: Jucatorii au mizat pe cresterea pe Dow Jones si a euro
La Sibex, saptamana a debutat optimist pentru preturile futures ale Dow Jones, DESIF5, respectiv euro fata de dolar. Au existat insa si exceptii, pe segmentele marfuri, unde cotatiile derivatelor pe aur si petrol s-au depreciat. Lichiditatea pietei a fost una buna, pana la ora 17.15 fiind incheiate 4800 de contracte, cu o valoare de 36 milioane lei.
Cea mai mare intensitate la tranzactionare s-a inregistrat pe segmentul indici, participantii speculand evolutia pe plus a cotatiilor Dow Jones. Numarul contractelor DEDJIA_RON era de 2200 investitorii tranzactionand in contextul in care futures-ul din SUA indica aprecieri, semnalizand deschiderea pozitiva de pe Wall-Street. Desi, Departamentul de Comert din SUA a publicat un raport prin care arata ca, dupa cresterea de 0,3% din aprilie, vanzarile cu amanuntul au scazut in mai, pentru prima data dupa 11 luni, investitorii americani au reactionat favorabil la noile date, interpretate drept pozitive. Declinul cifrat la 0,2% a fost unul mai mic decat nivelul de 0,4% estimat de specialisti, fapt considerat un semn datator de speranta privind o crestere in activitatea economica.
Totodata, un raport separat al Departamentul Muncii a aratat ca preturile de productie au crescut cu 0,2 la suta, inregistrandu-se o tendinta de franare fata de nivelul de crestere din aprilie, situat 0,8%. Sub influenta acestor stiri, pretul Dow Jones crestea la NYSE iar la Sibex se observa o directie similara. Pentru iunie cotatia DEDJIA_RON crestea cu 89 puncte iar pentru septembrie si decembrie cu cate 86 si 20 puncte. Interesul pentru acest simbol a fost amplificat si de spread-ul foarte ingust dintre cerere si oferta.
In sectorul derivatelor pe actiuni, simbolul DESIF5 a beneficiat de revenirea preturilor pe plus, odata cu aceasta observandu-se si cresterea numarului de contracte. La ora 17.15 numarul acestora era de aproape 1800 iar preturile cresteau, in ton cu evolutia din piata suport. Astfel, pentru iunie, pretul futures al SIF5 inregistra un plus de 2,84% iar pe scadentele septembrie si decembrie de 4,03 si 2,66%. Cotatia DESIF5 crestea cu 3,07% si pe martie 2012., pe un volum mic. Pe fondul cresterii pietei de capital investitorii n-au renuntat insa sa-si protejeze investitiile. Astfel, s-au remarcat 148 de optiuni PUT DESIF5 , tranzactionate ca si „polite de asigurare”. Cumparatorii au putut atrage aceste optiuni pentru costuri modice, cuprinse intre 3,3 si 6,5 bani actiunea, cu orizont de timp 16 septembrie 2011.
Au fost tranzactionate si derivatele Fondul Proprietatea, speculatorii urmand directia din piata suport si anticipand cresteri importante de 5,14 respectiv 3,09% pentru scadentele iunie si septembrie, pe fondul unui interes in urcare, evidentiat de cele 167 de contracte.
Jucatorii au speculat din nou si evolutia paritatii EUR/USD, mizand pe un euro mai puternic si incheind, pana la ora 17.15, un numar de 262 contracte. Pentru scadenta septembrie moneda unica se aprecia cu 0,67% fata de dolar. De remarcat a fost extinderea interesului pentru paritate catre scadenta decembrie, in raport cu care a fost estimata o crestere de 0,57% a euro. Pe plan extern, dolarul a slabit in fata impotriva celor mai tranzactionate valute, ca urmare a scaderii vanzarile cu amanuntul din SUA cu mai putin decat previziunile, fapt care a dus la o amortizare a cererii de dolari, ca instrument de refugiu.
Desi dolarul s-a depreciat, aurul avea la randul sau o evolutie pe minus la Sibex, unde cotatia unciei pierdea 15,9 de dolari, numarul contractelor fiind de 187. Pe plan extern se specula ca aurul ar putea creste pentru prima data in trei zile in New York, pe ingrijorarilor cu privire la cresterea inflatiei respectiv fata de criza datoriilor din Europa. China a ordonat creditorilor cresterea rezervelor obligatorii, dupa ce inflatia s-a accelerat in cel mai rapid ritm din aproape trei ani. De asemenea, Standard & Poor’s a etichetat Grecia drept tara cu cel mai scazut rating de credit din lume.
Pe segmentul derivatelor pe marfuri cotatia barilului de tip Light Sweet Crude s-a depreciat cu 2,15% pe scadenta iulie.