Sari direct la conținut

Sibex: Volum record pe noiembrie, cu o zi inainte de finalul lunii

HotNews.ro

La Sibex, in penultima sedinta din noiembrie, participantii au manifestat un interes in crestere pentru speculatiile cu derivate, volumul transferurilor fiind mult peste media acestei luni, se arata intr-un comunicat al Bursei din Sibiu. Intensitatea la tranzactionare a aparut in special pe fondul fluctuatiilor importante ale cotatiilor futures ale Dow Jones dar si datorita cresterilor de pe derivatul SIF Oltenia.

Ca urmare a volumului ridicat de pe ambele produse, sesiunea s-a concretizat in obtinerea celui mai bun volum de transfer din luna in curs. Cu o ora si jumatate inaintea inchiderii numarul contractelor se cifra la peste 6500, valoarea tranzactiilor fiind de 40 milioane lei, de aproape patru ori mai mare comparativ cu toata piata BVB.

Cea mai interesanta evolutie a avut-o derivatul pe indicele Dow Jones care, la ora 17:30 atragea circa 3200 contracte, fiind cel mai lichid simbol si factorul principal al generarii valorii foarte bune a tranzactiilor. Cotatiile Dow Jones au fluctuat pe parcursul zilei, testand atat teritoriul pozitiv cat si cel negativ. In prima parte a sesiunii cotatia Dow Jones de la Sibiu a evoluat pe plus, situatie care a alimentat interesul participantilor la cumparare. Apoi, cotatiile au trecut pe minus dupa ce preturile futures din SUA au cazut in conditiile in care planul de salvare financiara a Irlandei nu a reusit sa linisteasca ingrijorarile despre criza datoriilor in Europa.

Aceasta directie a fost confirmata si de evolutia DJIA de la deschiderea de pe Wall-Street. Mai mult, dupa primele tranzactii de la NYSE, scaderea valorii indicelui s-a adancit la Sibex, astfel ca pentru decembrie 2010 cotatia DEDIA_RON pierdea 129 puncte, valorand 10.935 puncte, in timp ce pentru martie 2011, pretul futures al celui mai urmarit indice de pe glob se deprecia cu 130 puncte. Si pentru iunie viitor se inregistra tot o depreciere importanta de 165 puncte.

Si derivatele pe actiunile SIF5 Oltenia au atras o lichiditate buna, pe fondul speculatiilor realizate pe crestere. La ora 17:30 se puteau observa 3100 contracte, majoritatea pe scadenta decembrie 2010. Cresterile au venit pe fondul corelarii cu piata suport unde indicele Bet-Fi s-a apreciat cu 0,73%. Iar actiunea SIF5 cu 0,79%. Tranzactiile cu DESIF5 decembrie au fost realizate intre un minim 1,29 si un maxim de 1,3150 lei/actiune. La ora 17:30 DESIF5 decembrie valorau 1,2950 lei/actiune, in urcare cu 0,87%. Pentru martie 2011 DESIF5 se apreciau cu 0,76%. Cresteri de 0,74 si 0,76% se observau si pe iunie si septembrie 2011. Tendinta pozitiva de pe segmentul derivatelor financiare poate fi justificata de imbunatatirea indicelui increderii din economia din Romania pentru a cincea luna la rand. Totusi, nivelul acestui indice continua sa fie sub cel din UE.

Pe piata derivatelor valutare, dupa aprecierile importante inregistrate de euro la finalul saptamanii trecute, preturile futures ale monedei unice au evoluat pe scadere. Banca Nationala a Romaniei a anuntat un curs de referinta de 4,2956 lei/euro, in scadere cu 1,81 de bani fata de nivelul anuntat vineri. De asemenea, pe piata interbancara, moneda nationala s-a aflat pe o tendinta de apreciere. Cotatiile de la Sibex indicau la randul lor o evolutie favorabila pentru leu care castiga 2,5 bani pe decembrie 2010 si 2,28 bani pentru martie 2011.

Daca euro s-a depreciat, in schimb aurul a crescut, pe parcursul intregii zile. In partea a doua a sesiunii, tendinta de crestere s-a mai temperat in contextul in care asteptarile indicau o posibila scadere a pretului metalului galben la New York dupa ce dolarul a castigat teren in fata euro, micsorand cererea de metal pretios ca investitie alternativa. Este cunoscut faptul ca pretul aurului evolueaza in sens invers fata de cel al dolarului.

Pe piata spot s-au realizat tranzactii atat cu actiunile Sibex cat si cu cele ale Prodplast Imobiliare. Schimburile cu actiunile SBX dintre vanzatorii si cumparatorii din piata au totalizat 37.500 de titluri. Tranzactiile au fost incheiate la valori intre 1,43 si 1,46 lei. La inchidere, cotatia SBX se situa la 1,46 lei, in stationare. Pe ATS-ul Sibex au fost rulate 1098 actiuni PPLI, cotatia stationand la 3,55 lei/actiune.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro