Sibiu: O cursa aeriană spre Viena a fost anulată din motive tehnice
HotNews.ro
Compania Austrian Airlines a anulat vineri, cursa de la Sibiu spre Viena, programată la ora 16.05, din motive tehnice, potrivit unui anunţ al Aeroportului Internaţional Sibiu, transmite Agerpres.
„Cursa Sibiu – Viena, programată pentru plecare astăzi la ora 16.05, a fost anulată din motive tehnice. Compania Austrian Airlines se va asigura că toţi pasageri vor ajunge la destinaţie”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Aeroportului Internaţional din Sibiu, Alexandra Păcurar.
Potrivit sursei citate, pasagerii care se pregăteau să zboare spre Viena cu compania austriacă au fost anunţaţi că avionul nu mai poate decola, înainte să se îmbarce.