Sari direct la conținut

​Sibiu: Trei morți în urma unui accident grav, produs de un tânăr care circula cu viteză și a intrat pe contrasens

HotNews.ro
​Sibiu: Trei morți în urma unui accident grav, produs de un tânăr care circula cu viteză și a intrat pe contrasens

Un accident rutier grav s-a produs vineri seara pe drumul județean 106, în zona localității Hosman, din județul Sibiu, acesta fiind provocat de un tânăr de 19 ani, care, din cauza vitezei excesive, a intrat pe contrasens, a anunțat IPJ Sibiu. În urma impactului cu o altă mașină, trei persoane au murit.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, citat de Mediafax, în urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că șoferul unei mașini, în vârstă de 19 ani, care circula cu viteză a pătruns pe sensul opus de mers și a lovit un autoturism condus de un sibian de 74 de ani.

În mașina condusă de tânărul de 19 ani se mai aflau doi tineri, cu vârste de 16 și 17 ani, toți din localitatea Ilimbav.

Polițiștii au anunțat că în urma accidentului trei persoane au murit, iar minorul de 16 ani este grav rănit.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro