Sari direct la conținut

Sibiu: Un elicopter SMURD intervine in Muntii Fagaras pentru salvarea unui schior care s-a accidentat

HotNews.ro
Elicopter SMURD, Foto: AGERPRES
Elicopter SMURD, Foto: AGERPRES

Un elicopter SMURD intervine, miercuri dupa-amiaza, in Muntii Fagaras, la o altitudine mai mare de 1.800 de metri, pentru salvarea unui schior care s-a accidentat, informeaza News.ro. Turistul va fi preluat apoi de o ambulanta care il va transporta la Spitalul Judetean Sibiu.

Seful Serviciului Salvamont Sibiu, Adrian David, a declarat, miercuri, corespondentului News.ro, ca un elicopter SMURD intervine in spijinul echipei Salvamont pentru salvarea unui turist care s-a accidentat in timp ce schia.

„Actiunea de salvare se desfasoara pe Valea Doamnei din Muntii Fagaras, la aproximativ 1.800 de metri altitudine”, a declarat Adrian David.

Deocamdata, nu se cunosc imprejurarile in care a fost ranit turistul si daca era singur sau nu

Potrivit reprezentantilor Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Sibiu, o ambulanta cu medic se deplaseaza catre Aeroportul Sibiu pentru a prelua pacientul care va fi adus de elicopter, urmand a-l transporta la Spitalul Judetean Sibiu.

Potrivit meteorologilor, la Balea Lac stratul de zapada masoara peste 120 de centimetri, iar riscul producerii de avalanse este moderat.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro