Sari direct la conținut

Sibiul fluiera „Wind of Change”

Cotidianul

Klaus Meine – vocal, Rudolf Schenker – chitara, Matthias Jabs – chitara, James Kottak – tobe si Pawel Maciwoda – bas vor urca pe scena din Piata Mare in jurul orei 20.30, imediat dupa concertul de deschidere al trupei Compact.

Invitatii speciali ai Galei de sarbatorire a celor 15 ani de activitate Ambient au cerut un onorariu de 120.000 de euro, la care se adauga costurile cu transportul, cazarea si celelalte cheltuieli ale trupei.

Pretentiile „scorpionilor“ nu i-au surprins pe organizatori. Printre acestea s-au numarat cabine individuale in culise, limuzine pentru fiecare membru al trupei si un bufet deschis la orice ora in hotelul in care vor fi cazati.

Bilea Lac, Sibielul sau Muzeul ASTRA din Dumbrava Sibiului sint citeva dintre destinatiile pe care organizatorii le vor propune invitatilor pentru petrecerea timpului liber.

Peste 20.000 de persoane sint asteptate in Piata Mare simbata seara. „Accesul spectatorilor va fi liber si avem deja semnale de pe Internet, de pe forumuri si din discutii ca foarte multa lume va veni la Sibiu special pentru acest concert“, au declarat in cadrul unei conferinte de presa reprezentantii Ambient.

„Humanity – Hour I“ este albumul cu numarul 21 din istoria trupei Scorpions, care si-a lansat primul material discografic acum 35 de ani.

Dupa ce au intrat in istoria muzicii cu hituri precum „Wind of Change“, „Rock You Like a Hurricane“ sau „Send Me An Angel“, noul album este o provocare pentru rockerii germani, care au inregistrat acest nou material in mai multe studiouri din Los Angeles si au colaborat cu producatorul Desmond Child.

Un articol de Oana Timar

Integral in Cotidianul

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro