Sari direct la conținut

SIF-urile au pierdut luni peste 1%, pe o piata in usoara scadere

HotNews.ro

Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a inchis sedinta de tranzactionare de vineri in scadere usoara, pierzand avansul din primele minute de tranzactionare, cand indicele general al pietei crestea cu peste 2%. Indicele companiilor energetice a fost singurul care care a urcat in aceasta sedinta, in vreme ce societatile de investitii financiare au consemnat cea mai mare scadere.

Indicele compozit BET-C cobora la finalul sedintei de luni cu 0,22%, la 2.605,24 puncte, iar BET, indicele care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate, a pierdut 0,68%, pana la 3.460,35 puncte. BET-FI, indicele celor cinci societati de investitii financiare, a inregistrat cea mai mare scadere, de 1,16%, pana la 16.163,77 puncte.

BET-XT, indicele celor mai lichide 25 de titluri listate la BVB, a coborat cu 0,86%, pana la 335,31 puncte, iar valoarea indicelui BET-NG, care reflecta evolutia a zece companii energetice listate la bursa, s-a apreciat cu 0,75%, ajungand la 459,63 puncte.

Lichiditatea pietei reglementate a BVB a scazut cu aproape 40%, la 14,91 milioane de lei, echivalentul a 4,06 milioane de euro, acesta fiind unul dintre cele mai scazute rulaje ale acesti luni. SIF Oltenia a inregistrat cel mai mare rulaj din piata, de 3,22 milioane lei, urmata de SIF Muntenia si SIF Moldova, cu un rulaj de 2,34 milioane de lei, respectiv 2,08 milioane lei. Actiunile SIF Banat Crisana ocupa patra pozitie in acest top, cu o valoare a schimburilor de 2,03 milioane lei, iar Petrom se afla pe locul cinci, cu 1,99 milioane de lei.

Cele mai mari cresteri ale preturilor le-au inregistrat titlurile Mechel Targoviste (14,88%), Electroputere (14,81%) si Aerostar (10,00%), in vreme ce in topul pierderilor se afla actiunile VES (-9,09%), Rombarbon Buzau (-8,13%) si Turism Felix Baile Felix (-08,05%).

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro